01 feb. 2023 | 11:53

Oraşul din România în care chiria pentru un apartament a ajuns să coste 600 de euro. Nu, nu este vorba despre Cluj-Napoca

Utile
Oraşul din România în care chiria pentru un apartament a ajuns să coste 600 de euro. Nu, nu este vorba despre Cluj-Napoca
Piața imobiliară a chiriilor în creștere din 2021

Chiria pentru un apartament a ajuns să coste 600 de euro! Mișcările de prețuri din piața imobiliară românească, fie că vorbim de vânzări sau închirieri, au cunoscut creșteri semnificative în ultimii ani. Analizele celor din piață vorbesc de majorări pe segmentul de vânzări, dând și exemple concludente pe această temă. De cealaltă parte, deși te-ai aștepta ca Bucureștiul sau Cluj-Napoca să fie orașele cu cele mai mari chirii, statistica ne demonstrează contrariul, și astfel vorbim azi de oraşul din România în care chiria pentru un apartament a ajuns să coste aproape 600 de euro.

Piața imobiliară a chiriilor în creștere din 2021

În noiembrie 2021, prețul de vânzare al apartamentelor din România a urcat cu 14,8% în ritm anual, până la 1.551 de euro pe metru pătrat. Datele statistice arată o accelerare puternică de la o creștere anuală de 2,35% în noiembrie 2020, potrivit datelor imobiliare.ro, în toate orașele mari din țară, care au înregistrat o accelerare a creșterii prețurilor proprietăților în cursul anului până în noiembrie 2021.

Datele arată, la nivelul Bucureștiului, că prețul mediu de vânzare al apartamentelor a crescut până la 1.594 de euro, după o creștere de 0,85% în cursul anului 2020. De cealaltă parte, în Brașov a înregistrat cea mai mare creștere anuală a prețurilor apartamentelor până la o medie de 1.445 de euro pe metru pătrat, o accelerare puternică de la o creștere de 4,9% în timpul anului 2020.

În cel mai dezvoltat oraș din ultimii ani, Cluj-Napoca, al patrulea cel mai populat oraș din România, prețurile apartamentelor au crescut la 2.051 euro pe mp în 2021, iar în Constanța, prețurile apartamentelor au crescut până la 1.384 de euro.

Finalul de an 2022 și începutul lui 2023, spun cei de la Imobiliare.ro, a readus în discuțe creșterea prețurilor, și de data asta nu numai la vânzări, ci și la prețul de închiriere a apartamentelor și chiar a garsonierelor, și astfel am ajuns să vorbim azi de oraşul din România în care chiria pentru un apartament a ajuns să coste 600 de euro, și nu s-a luat în calcul nici Bucureștiul și nici Clujul.

Vezi și: Fostul ministru care reintră pe piața imobiliară din România. Va avea un partener puternic

Chiria pentru un apartament a ajuns să coste aproape 600 de euro

Dacă în perioada 2021-2022 prețurile de vânzare a apartamentelor în orașul despre care discutăm creșteau 10.5%, adică aproximativ 1.384 de euro pe metrul pătrat, Anul 2022 și începutul acestuia an a adus prețuri extrem de mari pentru chiria unui apartament aici.

Constanța, căci acesta este oraşul din România în care chiria pentru un apartament a ajuns să coste aproape 600 de euro, valoarea de închiriere a unui apartament în 2022 a crescut cu nu mai puțin de  17,5% pe tot parcursul anului trecut, asta însemnând aproape 600 de euro plătiți pentru chirie, de la 400 de euro cât era în 2021.

Într-o altă analiză din piață, cu cifre exact, Dragoș Vîlceanu, fondatorul Asociația Brokerilor Imobiliari, făcea un calcul referitor la banii plătiți de români pentru chirii în 2015 și ce se poate face azi cu acele sume:

„Dacă între timp ai stat cu chirie, iar chiria anuală în România este minimum 6% din valoarea locuinței, conform Imobiliare.NET, atunci din 2015 până în 2023 sunt 8 ani, adica ai pierdut 48% din valoarea proprietății, la care se adaugă creșterea prețului locuinței cu 47,3%. În concluzie, cine a stat cu chirie din 2015 până acum a pierdut aproape 100% din valoarea proprietății în care a stat.”, spune Dragoș Vîlceanu.

Conform analizelor, trendul este în creștere și în ceea ce privește chiria pentru un apartament, iar ca drept dovadă stau cifrele din Constanța, precum și cele din celelalte orașe menționate anterior.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Serialul numărul, 1 pe Netflix. E inspirat din evenimente reale și a oprit planeta în loc!
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Un ciclon polar lovește România exact înainte de Crăciun
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Călin Georgescu a luat decizia. A anunțat în direct: Mă dezic total!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
PARTIDELE au BĂTUT PALMA! Anunț privind VIITORUL GUVERN! AU RECUNOSCUT
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro