Oraşul din România, construit peste un cimitir uriaş. Locuitorii habar nu aveau ce se afla sub blocuri

România este o țară cu multe „comori” și orașe unice în toată lumea. În această categorie intră și orașul Călan, clădit pe un cimitir dacic. Arheologii au descoperit mormântul unui războinici și multe alte obiecte vechi.

Orașul din România construit pe un cimitir dacic

Călan este situat pe malul drept al râului Strei și este legat prin Strada Furnalistului de intrarea principală în Uzinele metalurgice și de Călanul vechi. Noul oraș avea o populație de circa 10.000 de locuitori.

Orașul Călan a început să prindă contur la începutul anilor ’60, atunci când muncitorii de la Uzina metalurgică Victoria construiau primele blocuri. Este vorba despre clădiri modeste, cu două etaje și cu apartamente mici.

Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”

Cum arăta Catrinel Sandu acum 25 de ani, când era iubita lui Lucian Viziru. Transformarea divei e vizibilă, nu o recunoști

Diana Șoșoacă, slabă, îmbrăcată elegant! Imaginile pe care le-ai ratat! FOTO

Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien

Primele blocuri au fost construite în vecinătatea bisericii „Sfântul Gheorghe”. Lăcașul datează din secolele XII-XIII, iar pe colinele de lângă biserica medievală, muncitorii au răvășit o așezare antică extrem de valoroasă. Însă, mai apoi, au îngropat-o sub noile blocuri.

Citește și: Ce sunt corpurile din Pompeii, de fapt: cum te ”păcălesc” arheologii în orașul devenit istorie

Războinic dac, înmormântat sub orașul Călan

La începutul anilor ’70, arheologii au scos de pe teritoriul orașului Călan o necropolă antică. Aceștia au considerat că este de origine romană, datorită numeroaselor vestigii de epocă și a unor monede pe care le-au descoperit, datând din secolul al II-lea. Unul dintre aceste morminte se afla printre blocurile construite în Călan, pe Strada Florilor.

„Mormântul reprezintă un tip încă necunoscut, după cunoştinţele noastre, pentru teritoriul provinciei Dacia. Este vorba despre un mormânt de incineraţie cu arme. Şi în acest caz rugul a fost în altă parte. Resturile calcinării au fost depuse într-un loc amenajat special. Oasele, cenuşa, armele şi piesele de harnaşament erau depuse la circa 0,90 metri. În jurul depunerii a fost amenajată o platformă din pietre de râu, de formă pătrată, cu latura de 5,20 metri. Pietrele dispuse pe un singur strat, relativ compact, se aflau la circa 0,80 metri faţă de nivelul actual. În centrul platformei, într-o zonă lipsită de pietre, probabil într-o groapă specială, au fost depuse resturile aduse de la rug (oase, cărbune etc.) şi armele puternic arse, până Ia vitrifiere”, arăta arheologul Victor Eskenasy, în raportul de cercetare din 1976.

Ce au descoperit în urma cercetărilor

În primă fază, cercetătorii au considerat că mormântul era al unui militar roman sau al unei căpetenii din zonă. Însă, cercetările ulterioare efectuate de arheologi au scos la iveală faptul că, de fapt, mormântul era mult mai vechi, cel mai probabil al unui războinic dac.

Citește și: Locul misterios din România unde s-au găsit mai multe comori. A fost descoperit în anii ‘50

„Este vorba de un mormânt de incineraţie, arderea defunctului desfăşurându-se în altă parte. Este, de asemenea cert că întregul echipament militar al celui înmormântat se afla asupra sa, piesele suferind o ardere intense. Defunctul a fost aşezat pe rug echipat cu întregul armament. De asemenea, au fost sacrificaţi trei cai. După terminarea arderii, resturile au fost aduse în locul în care s-a ridicat tumulul. Iniţial, a fost realizată o adâncitură în care au fost aşezate (probabil într-o anumită ordine) resturile adunate de pe rug. Apoi a fost ridicat tumulul cu pietre de râu şi pământ. În momentul ridicării movilei s-au practicat şi anumite ritualuri (poate un banchet funebru?) în cursul cărora un vas „din pastă roşie” a fost „spart ca ofrandă” pe mantaua de piatră”, arătau cercatătorii Aurel Rustoiu, Valeriu Sîrbu și Iosif Vasile Ferencz, în lucrarea „Mormântul tumular dacic de la Călan” (2002).