05 feb. 2022 | 16:13

Orașul din România care are cele mai mari salarii în IT. Harta banilor în cel mai profitabil domeniu

Știri generale
Orașul din România care are cele mai mari salarii în IT. Harta banilor în cel mai profitabil domeniu
Orasul din Româania cu cele mai mari salarii in IT

În România, salariile diferă în funcție de postul ocupat, de calificările pe care angajații le au, precum și de orașul în care ocupă respectivul post, oricât de greu de crezut ar fi. Cu toate acestea, sunt câteva domenii în cadrul cărora angajații primesc salarii destul de apropiate de cele europene, iar unul dintre aceste domenii este cel din IT.

Orașul din România cu cele mai mari salarii în IT

Se știe deja faptul că persoanele care lucrează în domeniul IT au un salariu destul de bun, aceștia primind chiar și câteva mii de lei, în timp ce alții depășesc suma de 10.000 de lei, în funcție de experiență, calificări și postul ocupat.

În plus, salariile angajaților din Cluj din acest domeniu chiar au ajuns la o medie de 7.700 de lei net lunar în anul 2020, cifra reprezentând o creștere cu 9 puncte procentuale în comparație cu cea din anul 2019.

În Capitală se regăsesc jumătate din angajații industriei la nivel național, care este estimată la 100.000 de angajați, iar salariul mediu net lunar a fost de 7.000 de lei în anul 2020. Asta înseamnă că salariile au scăzut cu 9% în comparație cu orașul Cluj.

„Angajaţii din IT din Cluj sunt mai bine plătiţi din mai multe motive. În primul rând, ţine de disponibilitatea de resurse, pentru că numărul de specialişti IT din Cluj e mai mic decât în Capitală. În al doilea rând, costul vieţii din Cluj este cel mai ridicat din ţară, iar pentru a fi atractivi pentru candidaţi, angajatorii trebuie să ia în calcul acest aspect.

De asemenea, în Cluj avem o abundenţă de proiecte, ultimii doi ani au fost foarte intenşi pentru industria de IT, toată lumea s-a îndreptat spre digitalizare şi de nevoie, în contextul pandemic”, a explicat Andrei Kelemen, CEO al Cluj IT Cluster, potrivit ZF.

Nu mai este de mirare faptul că multe companii de IT din România continuă să facă angajări masive, iar acest lucru îl dovedesc cifrele anului 2020 în care peste 6.000 de noi angajări au fost efectuate. Momentan, numărul acestora la nivel național depășește 200.000, însă în anul 2020 au fost făcute mai puține angajări în comparație cu anii anteriori pandemiei.

„A fost o tendinţă naturală a com­paniilor de a se conserva, pentru că, neştiind ce urmează, au avut o rezervă în materie de noi angajări, inclusiv în IT. Pe de altă parte, acolo unde au fost angajări la nivelul multi­naţio­nalelor, o parte din angajaţi au lu­crat din România pentru firmele-ma­­mă din alte ţări pentru a ajuta la această transformare digitală, iar aceste două componente – rezerva în a face multe angajări şi transferul unor an­­gajaţi – au făcut ca dinamica anga­jărilor din IT să fie mai redusă în 2020 faţă de cea din alţi ani“, a explicat Mih­nea Costoiu, rectorul Universităţii Poli­tehnica din Bucureşti.

Chiar și în 2022, acesta este unul dintre cele mai căutate domenii de către tineri, iar extrem de multe companii din domeniu postează zilnic anunțuri de angajare, fiind nevoie de tot mai mulți specialiști în IT.

Parteneri
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Decizie fără precedent a BEC. Un candidat la președinție trebuie să șteargă toate materialele de promovare online
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Furtuna de zăpadă Jari. Meteorologii sunt derutați de amploarea dezastrului
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
Apare o nouă taxă la bloc. O plăteşte toată lumea. Nu contează dacă te-ai debranșat și ai centrală
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
Putin se RĂZBUNĂ! RACHETA rușilor care a SPERIAT țările NATO
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro