28 apr. 2022 | 18:32

Orașul din România care a luat fața capitalelor Roma, Paris sau Viena. De ce vin turiștii aici

Știri Locale
Orașul din România care a luat fața capitalelor Roma, Paris sau Viena. De ce vin turiștii aici
Orașul din România care a surprins. A reușit să ia fața multor capitale din lume

Un oraș din România reușește să surprindă de ani buni cu imaginea sa. Primarul acestuia se mândrește cu reușitele sale și cu deciziile luate în ultimul timp. ,,Este pe primul loc în topul destinațiilor europene de Paște, înaintea unor orașe precum Roma, Paris, Viena”, a subliniat edilul. Locul primește anual foarte mulți turiști, iar străinii sunt încântați de frumusețile pe care le găsesc acolo. Despre ce oraș este vorba?

Orașul din România care atrage nenumărați turitști: a luat fața multor capitale din lume

Un oraș din România a reușit performanța să ia fața unor capitale mari ale lumii. Acesta arată fabulos, motiv pentru care este pe lista unor turiști străini.

Mai exact, este vorba despre Craiova, ce se află pe primul loc în topul destinațiilor europene de Paște. Primarul municipiului a postat un mesaj pe rețelele de socializare despre acest lucru, mândrindu-se cu cele reușite în ultimii ani.

Ea a susținut că orașul a fost votat de peste 10.700 de oameni din 68 de țări ca fiind destinația preferată de sărbătorile pascale. Craiova este singurul loc din România inclus în acest top în care se regăsesc numeroase destinații din Europa.

Primarul susține că se vede obligat să aibă în continuare rezultate fantastice în direcția aceasta, iar orașul să aibă o imagine impecabilă.

,,O veste extraordinară pentru orașul nostru”

,,O veste extraordinară pentru orașul nostru: Craiova este pe primul loc în topul destinațiilor europene de Paște❣️

Orașul nostru a fost votat de peste 10700 de oameni din 68 de țări ca fiind destinația lor preferată de Paște, înaintea unor capitale și orașe europene cu tradiție, precum Roma, Paris, Viena, Praga sau Londra❣️ Craiova este, de altfel, singurul oraș din România inclus în acest top, în care se regăsesc zeci de destinații din Europa.

Peisajele florale din parcurile, grădinile și zonele publice ale orașului, precum și amenajarea de noapte făcută la Catedrala din Craiova pentru perioada sărbătorilor, i-au determinat pe cei care urmăreau acest concurs să ne acorde votul care ne conferă acest prestigios loc întâi.

European Best Destinations este cel mai vizitat site turistic din Europa, iar plasarea în top ne onorează și ne obligă să ne prezentăm cel puțin la fel de bine și pe viitor.

Hotelierii, agențiile de turism și toate companiile sau instituțiile care lucrează în domeniul turismului din Craiova au dreptul să utilizeze oficial logo-ul „European Best Easter Destination” pe toate comunicările, site-urile, fotografiile sau imaginile difuzate/distribuite. Mulțumim tuturor celor care au votat Craiova și vă așteptăm să ne vizitați orașul”, a fost mesajul edilului de pe Facebook.

PlaySport
WOW! Nadia, Boris Becker, Ilie Năstase și Andreea Esca, dezlănțuiți într-un club din București! Cum au fost surprinși
Ego.ro
TE SPERII! Cum arată cele mai apetisante femei din România fără machiaj FOTO
Ego.ro
Diana ȘOȘOACĂ, în ipostaze provocatoare! Imagini din tinerețe care au scăpat pe internet
Digi24
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr record de soldați condamnați pentru crimă
Cancan.ro
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Stirile PROTV
Una dintre cele mai mari companii din lume vine în România. Are venituri aproape cât PIB-ul nostru
Romania TV
Câştigător Survivor România 2024. Jador a scăpat porumbelul, surpriză uriaşă!
Capital.ro
Șansă istorică pentru SIMONA HALEP. Anunț venit astăzi, 18 APRILIE: Se fac demersuri
EVZ.ro
Sute de oameni au fost prezenți la priveghiul lui Costel Pelerinaj interlop la priveghiul lui Costel Corduneanu. Cum putea fi salvat
Adevarul
Mușețelul, planta desprinsă din Rai care face minuni. Era apreciată de mari oameni de știință, încă din antichitate
BZI.ro
De ce nu este deschis sicriul lui Costel Corduneanu? Este acoperit cu flori şi drapelul României. Familia vine cu explicaţii – FOTO
Spynews.ro
Ancuța Popoviciu va judeca în continuare cazul lui Vlad Pascu! Decizia de suspendare a fost amânată de CSM
Sport.ro
FOTO Tânăra desemnată "cel mai frumos copil din lume", apariție wow în costum de baie. La 23 de ani și-a eclipsat deja tatăl, un celebru fotbalist
Impact.ro
Top 10 filme cu Amza Pellea. Actorul, un TITAN al cinematografiei românești
Parteneri
Imagini halucinante. O femeie și-a dus unchiul mort la bancă pentru a lua credit
Redactia.ro
FOTO Au rămas mască! Ce a purtat la Disneyland, înconjurată de mii de copii, după ce a riscat închisoarea din cauza ținutei
Digisport.ro
Creatură cu un aspect de-a dreptul uluitor, descoperită pe fundul mării
Click.ro
Ce nu s-a văzut la TV! Zanni cu Ana Porgras și Alex Delea cu Alexandra Duli, momente tandre la duș, la Survivor Al Stars: "Nu vreau să se termine acest moment. Vreau să..."
Viva.ro
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se poată călugări și de-acum vor trăi doar din mila altora
Digi24
O studentă le-a spus prietenilor că era încântată de o primă întâlnire. A doua zi, un picior de-al ei a fost descoperit într-un parc
Digi24
Acasă la Andreea Esca. Fiul ei, Aris, le-a arătat tuturor ce obicte ciudate are mama lui acasă / FOTO
Unica.ro
Mititelu Junior, paradă cu mașini de lux. Cât valorează bolizii fiului lui Adrian Mititelul
EVZ.ro
Un cățel de usturoi seara. Cum se consumă și la ce ajută
Spynews
BANII AU INTRAT deja în conturi. Informația a fost deja confirmată oficial
Capital.ro
Horoscop 19 aprilie 2024. Berbecii rezolvă o problemă din trecut, Leii caută dragostea adevărată
Antena 3
Vedeta a dezvăluit că a avut o relație incestuoasă timp de zece ani cu tatăl ei, un cântăreț cunoscut: “Tata era altceva”. Acum s-a aflat tot
Avantaje
RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind EXPLOZIA de la CRAIOVA! S-A AFLAT ACUM!
Mediaflux
Ancuța Popoviciu va judeca în continuare cazul lui Vlad Pascu! Decizia de suspendare a fost amânată de CSM
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Antena 1
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Shtiu.ro