Olvia Steer este unul din personajele controversate din ultima perioadă și nu numai, pentru declarațiile ei legate de COVID-19 și despre aprig aei luptă pentru vaccinare. Dar, se pare, că nu prea a avut noroc în ultima perioadă, devenind ținta unor critici acide dar și a unui proces.
După ce a provocat un adevărat scandal cu vedetele Antena 1, infectate cu COVID-19, acum s-a aflat că soția lui Andi Moisescu are probleme tocmai la Satu Mare, unde are un proces greu. În urmă cu ceva ani Olivia și familia ei au revendicat un teren destul de mare în localitatea Căuaș.
Conform datelor preliminare, în prima instanță de judecată, de la începutul acestui an, Olvia Steer a pierdut în fața judecătorilor. După decizia dată de judecători familia Steer a atacat hotărârea. Noua înfățișare va avea loc pe 2 septembrie, anul curent, iar prin acest demers familia Oliviei, aceasta fiind în calitate de moștenitoare, încearcă să recupereze mai multe terenuri în zona respectivă, care au o valoare imensă, spun sursele apropiate. Prima decizie a venit conform legislației în vigoare, referitoare la fondul funciar, decizie ce a nuemulțumit familiaq Steer.
„Comisia pentru aplicarea fondului funciar preia şi analizează cererile depuse în conformitate cu prevederile legii, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, cu excepţia celor formulate de comune, oraşe sau municipii. Însă, în condițiile în care reclamanții nu sunt mulțumiți de verdictul comisiei, se pot adresa instanței.”, se spune în decizie.
Ultimul scandal în care a fost implicată soția lui Andi Moisescu, l-a vizat pe Andrei Ștefănescu și pe celelalte vedete de la ”Te Cunosc de Undeva”, după ce s-a anunțat oficial că au fost infectați cu noul coronavirus. Totul a pornit de la o relatare a lui Andrei, în care povestea cum s-a derulat ziua în care a fost internat în spital, fiind depistat pozitiv, spunând atunci că și-ar fi sărutat copilul pe frunte și a plecat spre spital. În afară de scandalul mediatic produs de afirmațiile sale, mai nou Olivia Steer se vede și în fața unui proces intentat de artist, în care-i cere daune de 10.000 de lei.
„Când nu-ţi înveţi bine rolul şi nu ai timp nici de repetiţii, că te cheamă ăştia deja pe scenă„, declara Steer la momentul respectiv.