Olimpia Melinte a dezvăluit ce se întâmplă cu serialul Vlad de la PRO TV. Câte episoade mai sunt

Autor: Moraru Madalina - 12:39, 03 dec. 2019

Vedeta din serialul difuzat pe PRO TV a dezvăluit detalii, în premieră, care în mod clar îi vor lua pe fani prin surprindere. Olimpia Melinte a făcut declarații despre serialul Vlad, cu puțin timp în urmă. De asemenea, show-ul a primit distincția de Cel mai bun serial, în cadrul Premiilor TV Mania.

Olimpia Melinte a dezvăluit ce se întâmplă cu serialul Vlad de la PRO TV

Serialul Vlad este difuzat în zilele de luni, începând cu 20:30, iar după ce fanii au stat cu sufletul la gura, odată cu episodul difuzat aseară, actrița principală a acestui show a făcut un anunț neașteptat. Vedeta de la PRO TV a anunțat pe pagina sa de Instagram, câte episoade mai sunt, iar la rândul său, aceasta s-a întrebat ce se va întâmpla cu Eliza, personajul pe care îl interpretează.

Olimpia Melinte a dezvăluit ce se întâmplă cu serialul Vlad de la PRO TV. Câte episoade mai sunt
Olimpia Melinte, pe care fanii serialului Vlad o îndrăgesc datorită rolului Elizei, a postat și o imagine (stânga) alături de anunțul despre show

„Reușește Eliza să-și ducă planul până la capăt? Mai sunt 2 episoade din serialul Vlad, așa că pe mine m-a luat puțin nostalgia. Ne vedem la 20:30”, a fost mesajul postat de Olimpia Melinte, pe contul său oficial de Instagram.

Actorii din serialul Vlad, au fost prezenți, cu o săptămână în urmă, pe scena de la Teatrul Național, din București, pentru a fi premiați pentru efortul depus în cadrul show-ului difuzat de PRO TV. La decernarea premiilor TV Mania, serialul Vlad a fost recompensat cu cea mai de seamă distincție, și anume de cel mai bun serial, spre surpriza și bucuria fanilor. Invitația a fost onorată de actorii Adrian Nartea, Andrei Aradits, Monica Bârlădeanu, Victoria Răileanu, Olimpia Melinte, Adrian Anghel și Elvira Deatcu. Deși au aflat că mai sunt doar două episoade până când se va încheia și acest sezon, telespectatorii deja au transmis în număr mare, în mediul online, că speră și la o continuare, sub forma unui nou sezon.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI