Olguța Vasilescu se mărită, din nou: nunta de la ”Chicago” îți arată banii din PSD

Olguța Vasilescu se mărită, din nou: nunta de la ”Chicago” îți arată banii din PSD

Astăzi, 24 februarie 2019, Lia Olguța Vasilescu și Claudiu Manda au cununia civilă. Faptul că va fi oficiată de Dragobete nu este o coincidență. Felicitările, masa și dansul vor avea loc la ”Chicago”.

Fostul ministru și actual deputat PSD, Lia Olguța Vasilescu se mărită cu președintele Comisie de control a SRI, senatorul Claudiu Manda. Cei doi vor avea cununia civilă la primăria din Craiova, iar petrecerea de după este organizată la restaurantul Chicago, din aceeași localitate.

Olguţa Vasilescu şi vicepreşedintele Senatului Claudiu Manda se cunosc din 1997 şi au, fiecare, un copil din căsătoriile anterioare. Cei doi îşi vor uni destinele în Sala Mare a Primăriei Craiova, cununia civilă fiind oficiată de primarul Mihail Genoiu. Viitorii soţi vor urma să devină parteneri şi în acte oficiale începând cu ora 16:00, după care vor sărbători alături de familie şi apropiaţi la localul Chicago Pub (fostul club Krypton Sky), potrivit Libertatea.

Este important de reținut că fostul club Krypton din Craiova nu beneficiază de bucătărie proprie. Ca urmare, mâncarea pentru cei aproximativ 100 de invitați va proveni din altă parte. Probabil, va fi vorba de un restaurant din apropiere. În ceea ce privește prețurile de la Chicago, conform jurnaliștilor Adevărul, locația s-ar putea să fie una de top pentru craioveni, dar prețurile încep de la 6 lei pentru un suc, 15 lei pentru un cocktail și 12 lei pentru un pahar de vin.

Cununia religioasă și petrecerea mare sunt programate la finele lunii viitoare, pe 30 martie. La momentul respectiv, după ce vor ajunge în fața preotului, Lia Olguța Vasilescu și Claudiu Manda vor petrece alături de prieteni și apropiați la Riviera Ballrom, un cort special amenajat, de dimensiuni generoase. Un fost secretar de stat, Ovidiu Flori și soția sa vor fi nașii celor doi.

Vizavi de trecutul amoros al celor doi, atât Olguța Vasilescu, cât și Claudiu Manda, se află la a doua căsătorie. Ea a divorțat de Ovidiu Wlassopol și el de Adina Turcu.

Sursa: Adevărul