Dinamo a avut o ofertă fabuloasă de vânzare, dar patronul de atunci, Ionuț Negoiță n-a acceptat-o. Clubul din Ștefan cel Mare trece prin una dintre cele mai grele perioade din istoria sa. Situația financiară tot mai dezastruoasă a dus la solicitarea clubului de a intra în insolvență. În ciuda eforturilor suporterilor din DDB, nu a existat altă soluție mai bună. Soarta lui Dinamo putea fi, însă, alta, dacă Ionuț Negoiță ar fi acceptat oferta de vânzare primita din partea unui investitor. Dezvăluirea a fost făcută, în exclusivitate pentru Playsport, de fostul mare jucător, Dănuț Lupu.
Dinamo putea avea altă soartă. Clubul trece prin una dintre cele mai negre perioade din existența sa de 73 de ani. Datoriile s-au adunat, iar eforturile fanilor din DDB nu au putut decât să „cârpească” ceva ce nu putea rezista la infinit. De la preluarea echipei de către Pablo Cortacero &Co, totul s-a năruit. Practic, Dinamo a rămas la mila suporterilor, care au făcut cât au putut în plan financiar. Tocmai de aceea, în cele din urmă, intrarea în insolvență a fost considerat „cel mai mic dintre rele”. Tribunalul București a aprobat, luni, 28 iunie, solicitarea de intrare în insolvență a clubului.
Administrator judiciar a fost numită firma RTZ&Parteners SPRL – Filiala București, reprezentantul fiind Răzvan Zăvăleanu. Acesta are deja o vastă experiență în domeniu, după ce a mai lucrat la insolvențele cluburilor CFR Cluj, Gaz Metan Mediaș, ASA Târgu Mureș și FC Brașov. Zăvăleanu va deveni, practic, omul cu deciziile în club, cel puțin în această perioadă de reorganizare economică. Încă nu e clar cuantumul datoriilor acumulate de Dinamo, dar Ioan Andone vorbea de 7 milioane de euro, sumă ce poate fi chiar mai mare.
Dinamo a trecut prin insolvență și în 2014, când în fruntea clubului se afla Ionuț Negoiță. El îl preluase de la Nicolae Badea, fostul președinte al „câinilor”. Acum 7 ani, nivelul datoriilor ajunsese la 17,5 milioane de euro. După 16 luni, însă, Dinamo devenea prima echipă ce a reușit să-și revină din insolvență, fiind repusă în circuitul economic. Dar soarta clubului putea fi alta, dacă Ionuț Negoiță ar fi acceptat o ofertă fabuloasă de vânzare. Fostul mare jucător, Dănuț Lupu, a dezvăluit, în exclusivitate pentru Playsport, că Negoiță putea primi 7 milioane de euro de la un investitor grec.
Domnul Badea nu are de ce să fie vinovat, atâta timp cât domnul Negoiță a cumpărat ceva care știa ce cumpără. Nu vrem să dezgropăm morții. Atâta timp cât domnul Negoiță a cedat această echipă fără a lua niciun ban, în contextul în care a avut un domn grec care i-a dat 7 milioane și nu a vrut să cedeze echipa. Și a cedat-o acestui individ”, a declarat Dănuț Lupu pentru playsport.ro.
Lupu a dezvăluit și motivul pentru care tranzacția nu s-a încheiat: după ce bătuse palma, Negoiță a mărit suma cerută la 10 milioane de euro.
100% a avut 7 milioane pe echipă și nu a vrut să o dea. În primăvara anului trecut sau acum doi ani, nu mai țin minte. Înainte de a ceda echipa, cu vreo 3 luni înainte de a ceda echipa spaniolilor. Da, au bătut palma pe 7 milioane. A venit domnul, a zis hai să facem tranzacția și i-a cerut 10 milioane. Nu a mai vrut 7, a vrut 10. Nu a vrut să o vândă”, a mai spus, conform aceleiași surse, Dănuț Lupu.