20 ian. 2023 | 10:25

Obiceiul nociv de la birou asemănat cu fumatul pasiv. Ce nu trebuie să mai faci la locul de muncă

Social
Obiceiul nociv de la birou asemănat cu fumatul pasiv. Ce nu trebuie să mai faci la locul de muncă

Atunci când trăim și muncim într-o comunitate, avem tendința de a împărți anumite lucruri, mai ales cu colegii de birou, deci vorbim de prieteniile de la birou. În general practica e de a împărții veștile bune, momentele importante din viața personală, dacă acei colegi sunt ceva mai mult de-atât, și, de ce nu, rețetele tale de prăjituri delicioase. Dar, conform unor dezbateri din Marea Britanei, acest obicei este acum considerat obiceiul nociv de la birou asemănat cu fumatul pasiv, și o să aducem și argumentele care susțin această idee în cele ce urmează.

De ce prieteniile de la birou încă mai contează

Omul, prin natura sa intrinsecă, este un animal social, dependent de relațiile cu ceilalți, indiferent despre ce fel de relații am discuta. Fie că ne place, sau nu, toți avem acea tendință de a aștepta validarea, recunoașterea calităților și felicitările, iar astea vin tocmai din relațiile inter-umane de la locul de muncă, sau din afara lui.

În cazul de față vorbim de ceea ce se întâmplă la locul de muncă, iar prieteniile de la birou, uneori ajung să fie de durată, sau, în cazuri ceva mai nefericite, să ne dea mari bătăi de cap și să devină toxice, dar principalul vinotat ești tu, cel care ai dat voie să se ajungă aici, ba mai mult, ai împărtășit cu acel sau acea prietenă lucruri intime, care normal ar fi trebuit să rămână în spațiul privat.

Cu toate astea, prieteniile de la birou încă mai contează, spun specialiștii. În comparație cu prieteniile care încep în afara muncii, care sunt adesea mai puternice și mai durabile, datorită unei baze de interese comune și cunoștințe personale profunde, prieteniile de la birou sunt adesea fragile, deoarece tind să se bazeze aproape exclusiv pe circumstanțe comune și interacțiuni ocazionale.

Aceste relații cu colegii sunt, de obicei, ceea ce psihologii numesc numec „prietenii de conveniență”, în lipsa unui termen mai bun. Este persoana cu care vorbești atunci când iei o pauză de cafea sau când mergi la masă. Persoana care este ușor de găsit atunci când ai o problemă pentru că biroul ei este lângă al tău.

Iar în pandemie, fără aceste oportunități de interacțiune în timp ce lucrăm de acasă, mulți au constatat că prieteniile de la locul de muncă se estompează, iar pentru mulți, găsirea altor modalități de a le menține în mod virtual nu a fost o prioritate majoră în timp ce navigau prin agitația din ultimele luni.

Dar, totuși, de ce contează prieteniile de la birou? Răspunsul, deși aparent unul ușor, nu prea este, implicând partea socială (de care vorbeam la început), și de aspectul emoțional al fiecăruia.

Deși pare ciudată explicația, psihologii spunând că oamenii au tendința de a se destăinui mai ușor unor persoane străine, departe de spațiul intim, asta însemnând chiar colegii de la birou, are relevanță și nu de puține ori ne-am trezit în fața unui astfel de moment.

Vezi și:  Legătura neașteptată dintre problemele sociale și îmbătrânirea creierului. Ce au descoperit specialiștii

Prăjiturile, obiceiul nociv de la birou asemănat cu fumatul pasiv

Dar ce te faci, atunci când, poate din exces de zel, te prezinți la birou cu rețetele tale de prăjituri, colegii le mănâncă pe toate, ulterior dând vina pe tine că s-au îngrășat sau li s-a făcut rău. Ai putea spune că asta este obiceiul nociv de la birou asemănat cu fumatul pasiv?

Conform unor polemici din spațiul social britanic (se pare că au prea mult timp liber), prăjiturile au ajuns să fie considerate un obicei nociv, comparat cu fumatul pasiv din spațiile de fumat de la birou.

Un organism britanic de supraveghere a constatat că aducerea de alimente la locul de muncă este la fel de dăunătoare pentru colegi ca și fumatul pasiv, în timp ce un expert australian afirmă că trebuie făcute mai multe pentru a promova o alimentație sănătoasă la locul de muncă. Profesoara Susan Jebb, președinta Agenției pentru standarde alimentare din Marea Britanie, a susținut că fumatul pasiv dăunează celorlalți „și exact același lucru este valabil și în cazul alimentelor”.

Prof. Jebb a declarat că aducerea prăjiturilor și a altor alimente nesănătoase încurajează obiceiurile alimentare proaste, spnând că, „dacă nimeni nu ar aduce prăjituri la birou, eu nu aș mânca prăjituri în timpul zilei, dar pentru că oamenii aduc prăjituri, le mănânc. Acum, OK, eu am făcut o alegere, dar oamenii făceau alegerea de a intra într-un pub afumat”.

Profesorul Susan Jebb, președintele Agenției pentru standarde alimentare, a declarat că angajații ar trebui să se gândească de două ori înainte de a aduce la locul de muncă bunătăți nesănătoase care ar putea tenta colegii.

„Tuturor ne place să credem că suntem oameni raționali, inteligenți, educați, care fac tot timpul alegeri în cunoștință de cauză, iar noi subestimăm impactul mediului.

În cazul fumatului, după foarte mult timp, am ajuns la un punct în care înțelegem că indivizii trebuie să facă un efort, dar că putem face ca eforturile lor să aibă mai mult succes prin crearea unui mediu de sprijin.

Încă nu simțim acest lucru în ceea ce privește mâncarea.”, spune profesorul Susan Jebb, conform Sky News.

Agenția pentru Standardele Alimentare a subliniat că opiniile ei au fost exprimate în nume personal și nu reflectă politica FSA sau punctul de vedere al consiliului său de administrație.

Un sfert dintre adulții britanici sunt obezi, o cifră care s-a dublat în ultimii 30 de ani, conform lui Steve Barclay, secretarul de stat pentru sănătate.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Rețeta care îi va impresiona pe invitații la masa de Crăciun. Carnea de rața, ingredientul cheie
EVZ.ro
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Spynews
Călin Georgescu a anunțat finalul. Mesaj pentru toată România: După 35 de ani (VIDEO)
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
GUVERNUL a DECIS! Acestea sunt MARILE SCHIMBĂRI din 2025
Mediaflux
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro