Oana Roman a atras recent atenția asupra sa, involuntar, după ce a publicat câteva imagini cu ea, îmbrăcată într-un furou negru, făcând reclamă la un ceai de slăbit. Nu afacerea vedetei i-a mutat din loc pe fani, ci modificarea excesivă și evidentă a pozelor, acuză aceștia. Protagonista neagă reclamațiile. După ce ieri a dat câteva explicații pe contul de Instagram, azi a revenit pe subiect, dar de această dată luându-l în derâdere.
„Am visat mult sa pot purta o rochie furou. Acum pot și sunt mandra de mine. Intr un an și cateva luni am făcut proceduri , tin dieta si m-am îndrăgostit de acest ceai care ma ajuta sa nu am pofta de mâncare dar sa am și energie . Tin post intermitent care presupune sa nu mănânc nimic timp de 16 ore și ceaiul ma ajuta foarte mult.
În loc de apa beau ceai, cam 1 litru pe zi. Este natural, nu are cofeina și nici altceva care sa mi dea probleme. Contine doar fructe deshidratate și plante. Am si sticla cu infuzor și pot bea pe parcursul zilei luând o cu mine peste tot”, a notat vedeta în descrierea imaginilor, fără să se gândească la faptul că această acțiune va deschide jihadul.
Cârcotașii au analizat-o pe Oana din cap până în picioare și au văzut că în zona de jos a trupului său existau unele neregularități. Picioarele i se reflectau nefiresc în geamul șemineului. „Concluzia oamenilor cu probleme la mansardă: mai nou, mi-am schimbat picioarele. Adică mi-am pus alte picioare. Că au stat și s-au uitat ei, cu mintea lor creață, și li s-a părut că picioarele mele nu arată ca acelea care se reflectă în geamul de la șemineu. Mania asta a conspirației a devenit absurdă”, a spus vedeta în apărarea sa.
O nouă zi, o nouă atitudine. Pare că seara a fost un sfetnic bun, astfel că Oana a întâmpinat astăzi fanii în altă manieră. Ea a publicat o imagine alături de câinele său, în descrierea căreia a notat un mesaj în care se amuză de postura în care se află.
„Bubble e foarte atent la cum mi-am trucat eu picioarele . De fapt, l-am trucat și pe el, i-am schimbat urechile! ? Sa fie soare, și multe bucurii în sufletele voastre! Va pup!”, a scris vedeta azi.