Oana Roman, cunoscută pentru prezența sa activă pe rețelele sociale, se află din nou în centrul atenției, de această dată din cauza alegerilor vestimentare făcute pentru fiica sa, Isabela. În vârstă de 11 ani, Isa a participat recent la festivitatea de premiere de la finalul clasei a IV-a, însă fotografiile postate de vedetă au atras critici dure din partea internauților.
După ce a publicat mai multe imagini de la banchetul Isabelei, în care fetița apare machiată și încălțată cu pantofi cu toc, Oana Roman a fost criticată pentru că ar fi ”maturizat” prea devreme copilul.
Mai mulți utilizatori de Facebook și-au exprimat nemulțumirea în comentarii, considerând că ținuta nu este potrivită pentru o fetiță de doar 11 ani.
”Nu te supăra pe mine, Oana! Am și eu o fată de 19 ani, anul 2 la Drept, iar una de 12 ani, trece clasa a VI-a! Nu este ok la un sfârșit de an școlar, la anii ei, să se marcheze, tocuri etc.!
O face matură rău machiajul și vestimentația! Zici că a terminat clasa a VIII-a! Felicitări oricum, dar mare atenție la vestimentație, în funcție de vârstă!”, i-a transmis o mămică vedetei.
O altă utilizatoare a scris: ”Felicitări copilului… dar a devenit prea domnișoară la vârsta asta! Bănuiesc că o încurajezi… deodată ce apare astfel! Mmmm… sunt mama de fetiță la fel, vârstei fetiței tale… dar sincer… încerc să mă abțin! Zici că-i nașa mare!”
În ciuda criticilor, Oana Roman este extrem de mândră de fiica sa. Ea a postat un mesaj plin de emoție, în care vorbește despre cât de fericită o face fiica ei și cât de recunoscătoare se simte pentru evoluția ei școlară și personală:
”Isabela a avut azi banchetul de final de clasa a IV-a. Eu am jelit de emoție și de drag. Fata mea e mare și deja a devenit o domnișoară. E bună, blândă și empatică.
E responsabilă și cuminte. E minunăția mea. Urmează gimnaziul și ani mai grei de școală, dar am mare încredere în ea. Te iubește mami mult de tot. Mulțumim profesorilor și doamnei învățătoare.”
Totuși, criticile nu s-au oprit aici. O altă persoană a scris un comentariu dur, care a stârnit numeroase reacții:
”Minunatului copil îi adresez felicitări, dar nu fac același lucru pentru mama ei. Dacă la sfârșitul clasei a patra copila e fardată și poartă tocuri, la sfârșitul liceului ce o să mai faceți, cum o să vă îmbrăcați și prin ce sfere înalte veți asalta?
Probabil veți petrece în restaurantul turnului Eiffel! Cred că bunica ei o privește cu drag pe nepoțică, dar o dojenește pe fiica sa! Lăsați copiilor copilăria! Nu-i pociți inutil și înainte de vreme copiii voștri!”
Chiar dacă valul de critici nu pare să se oprească prea curând, Oana Roman alege, cel puțin deocamdată, să rămână tăcută în fața polemicilor și să se concentreze pe bucuria unei noi etape în viața fiicei sale.