Oana Lovin revine la TV! Ce emisiune va prezenta: „Va fi un pamflet, dar despre probleme serioase“

de: Emanuela Pană
02 02. 2022

Se întoarce pe micul ecran Oana Lovin, fosta videochatistă! Aceasta va prezenta o emisiune despre ați mai auzit cu siguranță, căci tot ea a moderat-o și în trecut. Noua emisiune va respecta aceleași linii ca cea veche, fiind „un pamflet, dar despre probleme serioase“. Ce a făcut-o pe celebra activistă să se întoarcă la TV și pe ce post va putea fi urmărită emisiunea, afli în continuare.

Oana Lovin revine la TV! Ce emisiune va prezenta

O emisiune pe care mulți dintre noi au dat-o probabil uitării se întoarce la TV. Ea va fi moderată de fosta videochatistă Oana Lovin și va putea fi urmărită la Metropola TV, postul Consiliului judeţean Ilfov condus de Florentin Pandele.

Este vorba despre emisiunea „Ne-am trezit“, care va fi în grilă de luni până joi, de la 22:30, după emisiunea lui Mădălin Ionescu. Programul a mai fost prezentat de Oana Lovin și în trecut, mai exact în primăvara anului trecut, însă a fost scoasă din grilă după o lună de zile.

„În mare parte va respecta aceleaşi linii ca emisiunea trecută. Mai ales că acum, mai mult ca niciodată, e nevoie de un context în care oamenii să poată discuta“, a declarat aceasta pentru paginademedia.ro.

Potrivit Oanei, singura diferență va fi că acum va ieși în stradă pentru a discuta personal cu oamenii.

„Mai ales că sunt probleme – de la facturi la plata pensiilor. Singura noutate este că voi ieşi şi în stradă, să discut cu oamenii“, a completat ea.

Citește și: Vedeta care revine la TV: „L-am jucat mereu cu plăcere pe Iliescu“ (exclusiv)

„Va fi un pamflet, dar despre probleme serioase“

Întrebată cu privire la numele emisiunii pe care urmează să o modereze, din nou, Oana Lovin a spus că programul își va păstra numele: „Ne-am trezit“.

„Tot «Ne-am trezit» se va numi. Este o emisiune în care se va prezenta actualitatea, ştirile, într-un mod şi amuzant, pentru că avem nevoie şi de zâmbet. Va fi un pamflet. Vom trata probleme serioase, dar o vom face cu zâmbetul pe buze. Va fi ca o interfaţă între public şi cei care administrează această ţară“, a spus fosta videochatistă.

Despre motivele întoarcerii sale la TV, vedeta a declarat următoarele:

„Când am plecat fost o problemă care ţinea de managementul şi reorganizarea postului. Nu din scandal sau vreun motiv anume“.