Relațiile toxice pot să fie oriunde. În familie, între prieteni, la serviciu. Dar ce schimbă situația radical este că poate să fie o alegere sau un dar, cum e în cazul prietenilor în paralel cu cel al membrilor familiei. Este important să identificăm când o persoană este toxică pentru noi și acea relație ne dă un disconfort, pentru a o elimina ulterior din viața noastră. În ajutorul celor care cred în astrologie vine lista de mai jos, cu tipurile de indivizi, în funcție de zodie, pe care, dacă poți, ar trebui să le eviți.
Berbec
Renunță la oamenii care se așteaptă să alergi cu sufletul la gură în ajutorul lor, în timp ce ei nu fac eforturi pentru a-ți fi aproape nici măcar la bine, darămite la rău. Investește în persoanele care îți arată prin fapte că vor să-ți fie aproape și că țin la tine.
Taur
Cei care se comportă ca și cum îi sufoci numai pentru că vrei să petreci timp cu ei sunt cei mai toxici pentru tine. Atunci când ți se reproșează că nevoia ta de afecțiune este peste limitele normalului, când situația nu este de așa natură, atunci ar trebui să-ți fie clar că nu ești lângă cine trebuie.
Gemeni
Ferește-te de oamenii care așteaptă totul de la tine, te critică la orice pas și îți stârpesc stima de sine prin replici care ți se impregnează în memorie. Dacă te-ar aprecia cu adevărat, ar încerca să-ți ofere încurajări, direcționări, un alt punct de vedere spus blând sau fie doar emoții pozitive.
De ce partenerul ideal de odinioară s-a transformat într-o persoană greu de suportat? De ce relația dintre voi vă epuizează în loc să vă încarce cu energie? Mulți ne-am pus aceste două întrebări în momentele dificile întâmpinate în dragoste. Ei bine, specialiștii susțin că acestea sunt semnele unei relații toxice.
„Omul ideal poate să devină toxic. Nu înseamnă că este ceva în neregulă cu el, ci înseamnă doar că felul de viață pe care îl trăiești cu acea persoană este dezechilibrat. Chiar ceea ce te încântă la început poate să devină otrăvitor în timp.
Primul semn de toxicitate este senzația aceea că ești sufocat, că nu ai libertate de opțiune. De asemenea, este posibil ca omul să se comporte impecabil cu străinii, dar cu tine incredibil de urât. Trebuie menționat că există în egală măsură bărbați toxici și femei toxice”, explică psihologul Cristian Andrei într-un interviu pentru Kanal D.