Oamenii legii au rămas surprinși în momentul în care au tras un șofer pe dreapta deoarece conducea cu viteză. La volan se afla o femeie în vârstă de 103 de ani, însă nu acesta sau viteza au fost motivele de îngrijorare a polițiștilor.
Carabinierii, deoarece în Italia a avut loc evenimentul, au tras pe dreapta o femeie în vârstă de 103 ani. Atunci când oamenii legii au cerut actele, au rămas surprinși să afle că șoferița conducea fără permis și fără asigurare.
Pensioara născută în anul 1920 conducea mașina prin orașul Bondeno, aflat în nordul Italiei, în mijlocul nopții, potrivit autorităților. A fost oprită în jurul orei 1 noaptea deoarece conducea cu viteză.
Oamenii legii au decis să ridice și să confiște mașina bătrânei, iar mai apoi să o ducă pe șoferiță la sediul poliției. Conform autorităților italiene, pensionara a declarat că plecase în vizită la niște prieteni din afara orașului.
Citește și: Diana Șoșoacă a fost amendată și a rămas fără permis. Cu ce viteză a fost prinsă în trafic
O situație oarecum similară a avut loc și în România. O bunică a fost oprită de oamenii legii conducând motocicleta în comuna Ceanu Mare din Cluj. Neavând permis, s-a ales cu un dosar penal.
Bătrâna își dorea să conducă, dar totul trebuia să fie legal. Chiar dacă are o vârstă înaintată, a decis că nu este niciodată prea târziu pentru a învăța ceva nou.
La vârsta de 68 de ani, bătrâna a reușit să obțină permisul de conducere din prima și conduce cu acte în regulă pe drumurile publice. Clipurile cu ea conducând au ajuns virale pe rețelele de socializare.
„Îs șoferiță numai de vreo trei-patru ani, că m-o prins că eu umblu cu motocicleta. M-o prins în Ceanu Mare, era șef de post domnul Badea – o ieșit la pensie acum, și mi-o făcut dracu dosar penal. Și asta m-o făcut să le demonstrez că pot mai mult”, a spus bunica într-un video pe TikTok.