A crezut că a comis „crima perfectă”, însă nu a mai avut parte de același noroc, când a încercat iar să își îmbogățească garderoba fără să scoată niciun ban din buzunar. O româncă a fost filmată în timp ce fura haine de 6.000 de lei din mall.
Pentru o femeie în vârstă de 34 de ani, o ieșire recentă la „cumpărături” a avut un deznodământ pe care, cu siguranță, nu și l-ar fi dorit. A fost reținută și acuzată de furt calificat, după ce a fost filmată în timp ce fura haine dintr-un mall din Capitală.
Norocul ei a ajuns la final duminică, 12 noiembrie, când un angajat al unui magazin a apelat la ajutorul oamenilor legii. Potrivit acestuia, în acea zi, o persoană a furat mai multe articole de îmbrăcăminte, în valoare totală de 700 de lei.
Suspecta a fost identificată și depistată de polițiști și a fost apoi condusă la audieri.
Cercetările s-au extins însă, în acest caz, stabilindu-se că, de fapt, cu doar o lună înainte, femeia în vârstă de 34 de ani ar mai fi furat marfă, din același magazin, prejudiciul fiind de nu mai puțin de 5.352 de lei.
Te-ar putea interesa și: Amenzi de 230.000 de lei în Mall Băneasa. Neregulile grave descoperite de ANPC
Aceasta ar fi profitat de neatenția angajaților și, pentru a se asigura că iese pe ușile centrului comercial fără să declanșeze alarma de la porțile de securitate, a rupt toate sistemele de siguranță atașate hainelor.
S-a decis, în baza probatoriului administrat, ca suspecta să fie reținută pentru 24 de ore și va fi prezentată magistraților cu propunere legală.
Polițiștii de la Secția 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, vor continua cercetările, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de furt calificat.
Te-ar putea interesa și: Un nou mall s-a deschis în România! Investiția este de 125 de milioane de euro, arată senzațional FOTO