Utilizatorii aplicației WhatsApp au parte de noi schimbări. Noua modificare vine cu o veste uriașă pentru cei care sunt nehotărâți sau care acționează la impuls. WhatsApp își schimbă o funcție pentru ștergere, iar de acum utilizatorii vor beneficia de mai mult timp. Cu cât crește perioada pentru acest lucru? Cu siguranță te-ai trezit într-o situație când ai fi avut și tu nevoie de asta. Iată mai multe detalii!
WhatsApp își modifică funcţia de ştergere a mesajelor. Cu siguranță și tu ai fost pus într-o postură în care ai fi avut nevoie de un astfel de mic ajutor al aplicației. Utilizatorii vor avea parte de acum încolo de această opțiune pentru un timp mult mai mare. Mai exact, perioada de grație crește până la două zile și 12 ore sau 60 de ore.
Cei care folosesc în mod normal tipul acesta de mesagerie pot să șteargă mesajele chiar și după două zile de la trimitere. Limita până acum era de o oră, dar acum se extinde. Aplicația a implementat o modificare în ceea ce privește funcția de ștergere a mesajelor trimise din greșeală.
După apăsarea butonului de trimitere, timpul crește semnificativ pentru asta acum. Un mesaj putea fi șters până în prezent în cel mult o oră, opt minute și 16 secunde. După trecerea intervalului menționat, opțiunea de ștergere a mesajului pentru destinatarul ales dispărea.
Noua perioadă de grație se aplică mesajelor private și celor trimise pe grupuri. WhatsApp lucrează la o funcţie care va permite administratorilor să şteargă mesajele membrilor unui grup pentru conversațiile cu mai multe persoane. Noua schimbare vine cu o posibilitate de ștergere a cuvintelor dorite de până la două zile și 12 ore sau 60 de ore în total.
Aplicațiile de chat au politici diferite în ceea ce privește această funcție. Unele au perioada de grație mai mare, altele mai mică sau chiar inexistentă. De exemplu, Telegram nu impune o limită în sensul acesta. Mesajul poate fi șters oricând pe această aplicație, după trimitere. Apple este mai strictă însă, iar funcția de ștergere a mesajelor va fi disponibilă numai după două minute după trimitere.
„Vom continua să creăm noi modalităţi de a vă proteja mesajele şi de a le păstra la fel de private şi sigure ca şi conversaţiile faţă în faţă”, a declarat Mark Zuckerberg, CEO al Meta, compania care deţine WhatsApp, citat într-un comunicat dat publicităţii marţi.