Suntem deja în anul școlar 2023-2024, dar conform calendarului, va exista o nouă minivacanţă pentru elevi la sfârşitul lunii noiembrie 2023. Citește mai departe și află când vor sta acasă copiii.
ieri, pe 6 noiembrie elevii au revenit în bănci pentru al doilea modul de predare, care se va termina pe data de 22 decembrie a.c. Dar, conform calendarului zilelor libere, va exista o nouă minivacanţă pentru elevi la sfârşitul lunii noiembrie 2023.
Citește și: Vacanțele scolare 2023-2024 încep cu vacanța din octombrie. Care este structura completă a anului școlar
Această minivacanță va fi acordată și angajaților bugetari și din privat, în funcție de domeniile de activitate, sau va fi recuperată la o dată ulterioară, conform contractului cadru de muncă.
Concret, această minivacanţă pentru elevi la sfârşitul lunii noiembrie 2023 are legătură cu data de 30 ale lunii, când creștinii ortodocși îl vor prăznui pe Sfântul Andrei. A doua zi, 1 decembrie, este sărbătorită Ziua Națională a României, deci o altă zi liberă dată de stat.
Conform Ministerului Educației, elevii vor sta acasă, începând cu data de 30 noiembrie și până pe 3 decembrie, care pică într-o zi de duminică. Așadar se va face punte între aceste zile, așa că elevii vor avea o scurtă minivacanță la finalul acestei luni.
În total vor fi patru zile în care românii se vor putea relaxa, odihni, și petrece aceste zile la munte, mai ales, unde deja hotelierii au pregătit pachetele turistice pentru această perioadă.
Află despre: Structura anului şcolar 2023-2024. Când încep elevii şcoala, tot ce trebuie să ştie şi părinţii
Mai trebuie menționat că următoarele zile libere, vor pe 25 și 26 decembrie, în prima și a doua zi de Crăciun, dar la acel moment elevii vor fi deja în vacanța de iarnă, ca urmare a definitivării modulului al II-lea de predare, pe data de 22 decembrie, iar startul la cel de-al III-lea modul se va da pe data de 8 ianuarie 2024.
Pentru cei care vor dori să plece în aceste patru zile de minivacanţă, reprezentații HoReCa anunță pachete turistice importante și la prețuri relativ accesibile pntru toate buzunarele.
Pentru cei care vor dori să meargă la munte, stațiunile montane au anunțat deja cam care vor fi ofertele pentru perioada 30 noiembrie – 3 decembrie 2023, precum și cele pentru Sărbătorile de iarnă, de Crăciun și de Revelion.
Vezi și: Noile destinaţii turistice care îi fascinează pe români. Au uitat de Grecia sau Bulgaria?
Conform touroperatorilor, există pentru această minivacanță pachete sub 500 de euro pe plan local, în majoritatea locațiilor montane, dar și cu discount pentru sejururi în afara țării.
Spre exemplu, dacă vrei să mergi în Maramureșul istoric în această minivacanță, ai variante de cazare de 4 zile și 3 nopți, cu prețuri care pleacă de la 240 de lei de persoană, cu mic dejun inclus, și până la 700 de lei.
Mai există oferte, de exemplu, de cazare cu demipensiune și două mese asigurate la Vama Buzăului la cel mult 900 de lei de persoană, pentru un sejur de 3 nopți.
Află despre: Câte zile libere mai au românii până la finalul anului 2023. Încă două minivacanțe până la anul
Ofertele sunt variate, iar românii își pot alege pachetele după bugetul fiecăruia, iar această minivacanță pentru elevi la sfârşitul lunii noiembrie 2023, le poate aduce câteva zile de distracție.