Venirea pe lume a unu bebeluș este cel mai important lucru din viața unei familii. Dar, conform unei anchete, se pare că la Ploiești acest eveniment a luat o cu totul altă întorsătură, după ce o mamă din Ploieşti a plecat acasă cu alt bebeluş. Maternitatea a demarat o anchetă, în urma căreia s- stabilit cine ar fi de vină de această situație.
Deși ar putea părea dintr-o poveste, realitatea este că exact așa s-a întâmplat. Conform presei locale, o mamă din Ploieşti a plecat acasă cu alt bebeluş de la maternitatea Spitalului Județean de Urgență din localitate.
Situația avea să fie rapid iremediată, după ce mama de drept a bebelușului avea să sesizeze spitalul. Deși reprobabilă situația, totul s-a încheiat cu bine pentru toate părțile implicate, dar mai ales pentru bebelușii schimbați.
Nimeni nu-și dorește să se trezească cu un alt bebeluș, iar situația creată la Spitalului Județean de Urgență din Ploiești a atras și o anchetă, conform directorului medical al spitalului. Aceasta a precizat că s-a ajuns în această situație ca urmare a faptului că cei doi bebeluși, două fetițe, erau născute în aceeași zi și, coincideță sau nu, aveau aceleași nume și prenume, de aici și confuzia la externarea mămicii în cauză.
„Şi-au dat seama repede şi s-a remediat problema. Noi vom demara o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat şi vom vedea dacă trebuie revizuite inclusiv procedurile de identificare şi vom lua măsuri în funcţie de rezultatele anchetei.
Este vorba despre două fetiţe care au fost născute în aceeaşi zi şi aveau acelaşi nume şi acelaşi prenume. Una dintre mămici este cea care şi-a dat seama că este o problemă.”, a precizat Directorul medical al SJU Ploieşti, Andrei Ilinca, conform Agerpres.
Vezi și: Test IQ pentru oamenii cu minte ageră. Cine este tatăl adevărat al bebelușului?
Deși nu ar trebui să existe astfel de situații, din păcate ele s-au întâmplat, dar numărul exact al bebelușilor schimbați accidental la naștere este dificil de determinat, deoarece variază în funcție de locație și de perioada de timp.
Cu toate acestea, astfel de evenimente sunt rare datorită numeroaselor protocoale și măsuri de protecție instituite în spitale în ultimii ani pentru a preveni astfel de greșeli. Atunci când au loc astfel de accidente, acestea sunt, de obicei, descoperite și corectate la scurt timp după naștere prin diverse metode de identificare.