Marina Dina a devenit cunoscută după ce a fost asistentă TV. Aceasta a fost una din cele mai frumoase colege pe care le-a avut Mihai Morar, dar fanii ei au sesizat cum după ce a început să aibă notorietate a decis rapid să dispară de pe micile ecrane. Blondina a devenit mămică de gemeni, iar acum s-a distanțat total de sfera care a făcut-o celebră. Cu ce se ocupă acum?
Marina Dina a cunoscut succesul alături de Mihai Morar. Aceasta a fost o bună perioadă asistenta TV a prezentatorului. Blondina a decis la un moment dat să dispară din lumina reflectoarelor și să se ocupe de familia sa, dar și de împlinirea pe planul profesional și spiritual.
Cea din urmă este acum mămică de gemeni și profesor de yoga. Vedeta este extrem de fericită pentru viața pe care și-a creionat-o, dar din păcate nu are deloc susținerea partenerului de viață. Fosta asistentă TV a dezvăluit recent că a început să predea cursuri de yoga și că și-a îndeplinit visul.
Cu toate astea, ea a recunoscut că nu are mereu parte de echilibru în viața de zi cu zi. Una din probleme este faptul că nu este susținută de tatăl copiilor săi, dar s-a resemnat și împărtășește pasiunea ei cu micuții pe care îi are.
„Am finalizat cursul și am și început să predau. (…) Sunt liniștită sufletește pentru că știu cumva care îmi este direcția în viață. Așa, normal, apar tot felul de lucruri care mă dezechilibrează, dar știind că mi-am găsit drumul, mă liniștește. (…) În continuare el nu e încântat de yoga și i se pare o porcărie. El nu înțelege ce fac eu acolo, ”tu cu nebuniile tale”, în schimb copiii mei sunt foarte încântați.”, a spus Marina Dina, la Antena Stars.
Marina Dina a surprins pe toată lumea la un eveniment recent. Aceasta s-a numărat printre modelele care au defilat pentru Iza Vandee în cadrul Galei Avanpremiere 2022 by Alin Gălățescu, show de modă care a avut loc la Muzeul Țăranului Român. Blondina a mărturisit că au trecut mai bine de 10 ani de la ultima prezentare, motiv pentru care a avut mari emoții.
,,Cred că sunt 10 ani sau poate chiar mai bine de când nu am mai fost într-o prezentare de modă. Am avut emoții. De când am ajuns mă întrebam: ce caut aici? Nu știu dacă ai observat, dar fetele acestea sunt foarte frumoase și foarte tinere. Eu sunt prietenă cu creatoarea Andreea. Inițial m-a invitat la eveniment și apoi m-a întrebat dacă nu vreau să urc pe scenă’, a declarat ea, pentru viva.ro.