O femeie îl acuză pe preotul Visarion Alexa: ‘Am fost pipăite de cel puțin 30 de ori’
O femeie îl acuză pe preotul Visarion Alexa. Acesta s-a prezentat azi la Parchetul General pentru expertiza informatică. Telefoanele și laptopul acestuia au fost analizate de anchetatori, în căutare de probe, după acuzațiile de agresiune sexuală. După ce o enoriașă a depus plângere pe numele părintelui pentru agresiune sexuală, alte cinci victime ale părintelui l-au reclamat. Acum dintre aceste femei a rupt tăcerea.
O femeie îl acuză pe preotul Visarion Alexa
Preotul Visarion Alexa era precaut și le cerea femeilor să nu dea declarații. Azi, anchetatorii l-au chemat la parchetul General pentru a asista la percheziţia informatică efectuată asupra telefoanelor sale şi a laptop-ului. Au apărut declarații ale uneia dintre celelalte cinci femei, victime ale părintelui Visarion Alexa.
„Ne convingea să nu dăm declarații. O spunea preventiv, acum ne dăm seama și ne dădea câte-o pilda, că așa zice Dumnezeu că e bine să fim buni și să facem ce ne dictează sufletul.
De cel puțin 30 de ori am fost pipăite fiecare în parte. Părintelui îi plăceau sânii în formă de pară. Ne-am dus de fiecare dată la biserică și am sperat că o să se potolească”, a precizat femeia care l-a acuzat pe Visarion Alexa de agresiune sexuală, în faţa anchetatorilor, conform Romania TV.
Sancțiuni pentru preotul Visarion Alexa
Azi, magistraţii de la Tribunalul Bucureşti au respins cererea procurorilor de arestare preventivă a preotului Visarion Alexa, menținând controlul judiciar pentru 60 de zile.
Părintele Visarion Alexa este acuzat că a agresat sexual o femeie ce venise la spovedanie. Mariana Mihai, avocata preotului, a afirmat că a existat o relaţie de prietenie între preot şi femeia respectivă.
Comisia de disciplină din Cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor a hotărât mai multe sancțiuni pentru preotul Visarion Alexa. El a recunoscut fapta de care este acuzat, însă a refuzat să ofere detalii.
Alte cinci femei au depus plângere împotriva preotului Visarion Alexa, acuzat că a agresat sexual o enoriaşă chiar în timp ce se efectua spovedania. Femeile reclamă fapte de hărțuire sexuală petrecute în anii precedenți.
Comisia a hotărât că părintele Visarion Alexa nu mai are voie să săvârşească niciun serviciu religios şi i-a fost retrasă calitatea de preot paroh. Printre cele cinci victime care l-au reclamat pe părintele Visarion Alexa este şi o femeie în vârstă de 29 de ani. Ea a susţinut că a fost agresată sexual între anii 2010 și 2016, iar faptele s-ar fi petrecut atât în mașina preotului cât și în chilia acestuia.