O femeie din județul Hunedoara, localitatea Lupeni, este acuzată de comiterea infracțiunii de camătă. Femeia ar fi acordat 23 de împrumuturi, în valoare de 84.500 de lei, cu o dobândă de 25% pe lună din valoarea fiecărui împrumut, până când debitul principal este restituit.
Potrivit IPJ Alba, partea vătămată ar fi fost prejudiciată cu suma de 37.312 lei. Aceasta ar fi fost plătită cu titlul de dobândă până în prezent. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice efectuează percheziții, alături de Polițiștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Alba.
De asemenea, cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.
„La data de 16 noiembrie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează 6 percheziţii, din care 5 în Lupeni, judeţul Hunedoara şi una în Alba Iulia, în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de camătă.
Din cercetări a rezultat bănuiala rezonabilă că, în perioada decembrie 2020 – iunie 2021, o femeie, de 42 de ani, din Lupeni, judeţul Hunedoara, ar fi acordat un număr de 23 de împrumuturi, în sumă totală de 84.500 de lei, unei femei din Alba Iulia, percepând o dobândă de 25% pe lună, din valoarea fiecărui împrumut, până la data restituirii debitului principal”, se menţionează în comunicatul IPJ Alba.
O femeie și trei bărbați au fost reținuți pentru șantaj și camătă. Aceștia sunt bănuiți că ar fi împrumutat bani mai multor persoane cu dobânzi între 15 și 50% pe lună. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, prejudiciul cauzat de cei patru este de aproximativ 500.000 de lei.
Aceștia sunt bănuiți că ar fi recurs la amenințări cu acte de violență în cazul persoanelor care au împrumutat bani, însă nu au achitat dobânzile. În urma unor percheziții, cei patru au fost reținuți pentru 24 de ore. Urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.
„Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Vrancea, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de şantaj şi camătă.
Din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2018, trei bărbaţi în vârstă de 18, 32 şi 52 de ani, respectiv o femeie de 52 de ani, toţi din municipiul Adjud, ar fi împrumutat, ca îndeletnicire, bani mai multor persoane, percepând de la acestea dobânzi cuprinse între 15% şi 50% pe lună din sumele împrumutate. Prejudiciul cauzat astfel se ridică la aproximativ 500.000 de lei”, a precizat IPJ Vrancea.