Margareta Clipa, una dintre cele mai cunoscute și apreciate cântărețe de muzică populară, are o poveste interesantă de viață cel puțin interesantă. În urmă cu ceva timp, ea a povestit cum a divorțat de soțul ei și s-a cuplat cu nașul de cununie. Află întreaga poveste, din rândurile de mai jos.
Margareta Clipa este una dintre cele mai îndrăgite interprete de muzică populară de la noi din țară. Aceasta se laudă cu o carieră impresionantă în industrie, dar și cu o poveste de viață demnă de un scenariu de film.
Cântăreața de muzică populară este măritată în prezent cu Gheorghe Cusiac, cel care în trecut i-a fost naș de cununie. Aceștia erau prieteni din copilărie, s-au îndrăgostit peste măsură când au ajuns la adolescență, ba mai mult, la 20 de ani, au fost pe punctul de a se căsători. Nu a fost să fie, însă, iar asta pentru că pentru că actuala soacră s-a opus vehement, făcând chiar și imposibilul pentru a îi despărți.
”Ne-am fi căsătorit la 20 de ani, dar mama lui m-a întâlnit odată pe stradă şi mi-a spus. «Să-mi laşi băiatul în pace, că el e inginer!». Eu eram cântăreaţă, nu eram la nivelul la care şi-ar fi dorit mama lui”, a povestit Margareta Clipa, în urmă cu ceva ani, într-o emisiune TV.
Citește și: Cântăreaţa de muzică populară, surprinsă în costum de baie, la 58 de ani. Nu ai văzut-o aşa niciodată!
Și i-a ieșit mamei bărbatului, pentru că cei doi s-au despărțit iar fiecare a luat-o pe drumul său. Dar destinul avea alte planuri pentru solista de muzica populară și cel care urma să-i devină partener de viață. Și ce planuri! Cei doi aveau să se reîntâlnească chiar la nunta Margaretei Clipa cu primul său soț, pe care avea să îi cunune chiar Gheorghe Cusiac și soția sa de la acea vreme.
Nu după foarte mult timp, nașul și fina aveau să realizeze că sentimentele dintre ei nu s-au stins, astfel că au decis să divorțeze de parteneri și să își continue povestea de iubire începută pe vremea când erau doar niște copii.
”Am organizat totul în secret. Am făcut nuntă joia, ca ţiganii, că nu s-a putut altfel – sâmbătă aveam altă nuntă la care trebuia să mergem. Invitaţii au crezut că vin la ziua mea de naştere. Au rămas stupefiaţi când au aflat că ne-am căsătorit”, a mai dezvăluit cântăreața.