În condițiile în care, în spațiul public, se zvonește că problemele de sănătate cu care se confruntă Regele Charles ar fi mai grave decât transmite Palatul, se vorbește tot mai mult despre abdicare. Momentul în care William va primi coroana va marca o premieră în Regatul Unit, ceva ce nu s-a mai întâmplat de peste 500 de ani în Marea Britanie. În ce top istoric va intra soțul lui Kate Middleton.
Anul 2024 a început cu stângul pentru Familia Regală a Marii Britanii, în condițiile în care doi dintre membrii importanți ai monarhiei se confruntă cu mari probleme de sănătate.
Regele Charles și Kate Middleton au fost diagnosticați cu forme de cancer, au fost supuși unor intervenții chirurgicale și acum fac, la recomandarea medicilor, cure de chimioterapie.
În condițiile în care se zvonește că boala Regelui Charles ar fi mai gravă decât s-a spus public, se vorbește tot mai mult despre posibilitatea ca acesta să abdice, iar coroana Regatului Unit să fie predată fiului său cel mare, William.
Momentul în care Prințul William va deveni Regele William va marca nu doar un moment istoric, dar și un record. Nu s-a mai întâmplat de peste 500 de ani ca pe tronul Marii Britanii să stea un monarh atât de…înalt!
Te-ar putea interesa și: Imagini emoţionante cu Prinţul William şi Kate Middleton. Cum au fost fotografiaţi cei doi pe plajă, fanii s-au topit
Moștenitorul coroanei, în vârstă de 41 de ani, are o înălțime de 1,91 metri și va fi al doilea cel mai înalt suveran din istoria țării.
„Înălțimea lui îl plasează între primii patru cei mai înalți regi englezi din istorie, alături de Edward I, Edward al IV-lea și Charles al II-lea.
William este poate un nou tip de lider care poate menține monarhia relevantă și rezonabilă în următoarele decenii”, a spus comentatorul regal Wesley Kerr.
William este depășit doar de Edward al IV-lea, care ar fi avut 1,94 metri înălțime. Acesta a avut o domnie lungă, de peste două decenii – între 1461 și 1483, cu o scurtă pauză în 1470, când a fost destituit timp de șase luni.
Te-ar putea interesa și: Singura persoană care îi poate împăca pe William și Harry. Nu este Kate, ce are de câștigat din reconcilierea fraților regali