26 nov. 2021 | 09:00

Nu mai poți plăti ratele la bancă? Ce poți face în situația aceasta

Social
Nu mai poți plăti ratele la bancă? Ce poți face în situația aceasta
Românii au ajuns să primească somații de plată

Când a început epidemia Covid-19, multe bănci au implementat rapid scheme de suspendare a plăților pentru clienții lor. Deciziile erau luate sub supravegherea și coordonarea BNR și a Autorității Bancare Europene. Moratoriile puse în aplicare pe o scară atât de mare într-o perioadă limitată de timp au fost fără precedent în România înainte de criza din domeniul sănătății. Tot atunci, mulți români care au avut și încă au credite, au ajuns în imposibilitatea de plată a creditelor, ca urmare a situației de pandemie. Dar există o soluție, Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor (CSALB), mai ales în cazul în care băncile nu răspund solicitărilor celor cu credite sau în cazul în care soluțiile propuse de bănci nu sunt cele mai bune.

Pandemia și criza onorării creditelor bancare

După declanșarea pandemiei și intrarea în lockdown, era clar că mare parte din românii cu credite bancare vor intra în imposibilitatea de plată la timp a ratelor. Așa se face că în martie anul trecut Guvernul emitea o Ordonanță de urgență, OUG 37/2020, care a introdus o suspendare a plăților de până la nouă luni. Aceasta a fost ulterior modificată în ianuarie 2021 de către Guvernul României pentru a prelungi termenul de depunere a unei suspendări de plăți până la 31 martie 2021.

De la intrarea în vigoare a OUG, peste 686.500 de cereri de suspendare a plăților au fost depuse în 2020, aproximativ 67% dintre acestea bazându-se pe moratoriile private implementate de bănci, în timp ce restul de 33% au fost acordate în baza OUG 37/2020. În plus, un număr semnificativ de suspendări de plăți au fost acordate în 2021, ca urmare a prelungirii termenului de depunere în temeiul OUG 37/2020.

Românii au ajuns să primească somații de plată

Cu toate astea, o parte dintre bănci și-au majorat dobânzile la creditele acordate românilor, fiind influențate și de valorea ROBOR dată de BNR în fiecare lună. Astlfe, un număr important de români s-au văzut în fața unor situații neplăcute, unii dintre ei fiind chiar somați de bănci la plata ratelor și a dobânzilor.

Îndatorații la bănci pot apela la CSALB

Dar există o soluție în situații de acest fel, și anume negocierea cu băncile, aceasta putând fi făcută în mod direct între client și bancă, sau prin intermediul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor. În cazul în care soluțiile oferite de bănci, în negocierea directă, nu sunt satisfăcătoare, atunci românii pot apela la CSALB, aceștia având posibilitatea să vă ajute în găsirea unor soluții benefice.

În acest an cel puțin, spun reprezentații CSALB, au fost depuse și soluționate nu mai puțin de 2.000 de cereri cu privire la litigiie cu băncile. Conform unei statistici, în 2021 sunt aproximativ 480.000 de români cu restanțe mai mari de 30 de zile la creditele primite de la bănci. În cazul unui client, spune CSALB, nu există nicio taxă percepută dacă se apelează la instituție, doar băncile implicate în litigiu plătesc suma de 993 de lei.

„Sunt peste 2.000 de cereri care au trecut prin toată filiera, adică au fost conciliate, s-au dat soluţii, părţile au acceptat soluţia. Iar valoarea beneficiile rezultate până la finalul trimestrului acestuia este de aproximativ 5.25 de milioane de euro”,  a precizat Liviu Vladimir Fenoghen, director CSALB.