Nu este bine să faci această greșeală atunci când mănânci. Cercetătorii au ajuns la concluzia că mâncatul pe grabă favorizează îngrășarea și atrage cu sine mai multe boli grave.
Cei care vor să slăbească, dar cei care nu vor, dar își doresc o sănătate de fier trebuie să știe că mâncatul pe grabă nu este benefic în niciun fel, numănui. Mâncatul rapid are ca efect îngrășarea, dar atrage după sine și anumite boli. În primul rând cercetătorii informează că organismul are nevoie de cel puţin 30 de minute pentru a percepe senzaţia de saţietate.
”Totul se explică prin hormonii din intestinul subţire, care se activează şi transmit un mesaj către hipotalamus, acea parte din creier care guvernează, printre altele, şi saţietatea”, spune Gilles Mithieux, specialist francez în fiziologia nutriţiei.
Astfel, cei care au nevoie de doar zece minute pentru a-și termina masa, vor rămâne în continuare flămânzi pentru încă 20 de minute, timpul necesar al complicatului proces. Rezultatul este acela că vei continua să mănânci.
De asemenea, când mănânci repede, senzaţia de saţietate şi plenitudine gastrică apare mai greu şi există tendinţa de a consuma tot mai multe alimente.
A lua masa cu o viteză mare poate avea drept consecinţe durerile de stomac. Din cauza că mâncarea nu este suficient de bine mestecată, stomacul trebuie să depună un efort mult prea mare pentru digestie. De asemenea, mâncatul rapid poate provoca boala de reflux gastroesofagian, care se manifestă prin puternice dureri în zona pieptului.
În cazurile nefericite, afecţiunea poate duce la îngustarea esofagului, care va face dificilă înghiţirea mâncării. În plus, poate apărea balonarea sau sughiţul, întucât atunci când înghiţi repede inspiri şi mai mult aer.
De asmenea, altă greşeală pe care o fac mulţi dintre oameni este să se întindă în pat imediat după masă. Digestia va fi încetinită şi poate apărea din nou balonarea. Ca să eviţi această neplăcere, cercetătorii spun că este indicat să te mişti prin casă vreo jumătate de oră.
Potrivit lui Gilles Mithieux, calitatea vieţii noastre depinde direct de ce și cum mâncăm.
„Aproape 10% din neuronii organismului se află în intestine, un element cheie al digestiei. Prin urmare, este evident că acest organ este în legătură directă cu creierul. Dacă mănânci prea repede, intestinele vor ,,înregistra” semnalul şi vor trimite un mesaj creierului”, a mai declarat Gilles Mithieux.
Acesta răspunde direct de buna dispoziţie a întregului organism. Luatul mesei încet și corect aduce pentru persoana respectivă un sentiment plăcut de mulţumire, în schimb dacă te-ai grăbit şi ai înfulecat bucăţi mari, ca şi cum te-ar urmări cineva, ai toate şansele să simţi oboseală şi nemulţumire, imediat cum te-ai ridicat de la masă.
Astfel, felul în care mâncăm ne defineşte. Cercetătorii ne spun că este foarte important să nu subestimăm acest proces, care este unul foarte important.