Noua producție a Antenei 1. Cine sunt cei mai importanți oameni din show

Noua producție a Antenei 1. Cine sunt cei mai importanți oameni din show

Antena 1 a început filmările pentru o nouă producţie. Iată cine sunt cei mai importanţi oameni din show! Surpriză mare.

Antena 1, o nouă producţie – “Adela”

Antena 1 a început filmările pentru un nou serial produs de Ruxandra Ion şi Dream Film Production. “Adela” îi va avea ca protagonişti pe Oana Moşneagu, Mara Oprea şi Alecsandru Dunaev şi este o adaptare după serialul turcesc “This Is My Life” (O hayat Benim).

„Sunt foarte bucuroasă să o interpretez pe Andreea, unul dintre protagoniştii celui mai nou proiect al doamnei Ruxandra Ion la Antena 1. Andreea este un personaj destul de jucăuş. Cu o inteligenţă nativă, pe care o foloseşte pentru a-şi atinge scopurile, mai bune sau mai rele, rămâne să descoperim împreună. Îmi place foarte mult personajul meu pentru că îmi lasă loc de joc şi joacă.

E o provocare pentru mine în acelaşi timp şi pot spune că am avut marele noroc să particip la casting înainte de instaurarea stării de urgenţă. Bucuria revenirii pe platourile de filmare a fost cu atât mai mare. Sunt recunoscătoare că am alături de mine nişte actori extraordinari, de la care am foarte mult de învăţat şi o echipă foarte dinamică şi foarte deschisă!”, a declarat Oana Moşneagu.

Noua producție a Antenei 1. Cine sunt cei mai importanți oameni din show
Noua producție a Antenei 1. Cine sunt cei mai importanți oameni din show

Personajul principal, interpretat de Mara Oprea

Mara Oprea îşi face debutul în televiziune odată cu interpretarea personajului “Adela”, o fată muncitoare care doreşte să devină jurnalist.

„Adela, personajul căruia îi dau viaţă şi totodată unul dintre personajele principale ale poveştii este o fată ingenuă şi muncitoare, de la ţară, care îşi doreşte să devină jurnalist. O fată foarte drăguţă şi simpatică, bună cu toată lumea, chiar dacă nu i se întorc aceste lucruri. Adela e genul de om care nu gândeşte rău despre nimeni şi nimic. Cre înveseleşte spiritele tuturor prin energia ei şi prin simţul umorului, iar asta nu le cade bine tuturor. Am avut foarte mari emoţii când am aflat că voi fi protagonista acestui serial, însă faptul că am lângă mine întreaga echipă mă ajută foarte mult!”, spune Mara.

Care este povestea noului serial de pe Antena 1

Noua producţie care va putea fi vizionată pe Antena 1 spune povestea a două surori, Adela şi Andreea, care au împărţit totul până când află că una dintre ele este în realitate fata unui om bogat. Mama celor două, o femeie avară, o trimite pe fiica ei adevărată, Andreea, în lumea celor cu avere. Adevărata moştenitoare este, însă, Adela, care e minţită fără remuşcări chiar şi de sora sa vitregă.

„Am fost foarte bucuros la aflarea veştii că eu am fost cel selectat pentru rolul lui Mihai. Ce pot să vă spun acum despre personajul meu este faptul că este unul foarte complex, de fapt întreaga poveste este una foarte complexă şi foarte complicată.

Mihai este un tip foarte determinat, care ştie foarte bine gustul succesului şi care e dispus să facă aproape orice pentru a-şi duce planul lui la bun sfârşit. Promit că întreaga poveste o să vă ţină cu sufletul la gură!” , spune Alecsandru Dunaev despre rolul său.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI