12 oct. 2020 | 13:26

Noua dependență care a pus gheara pe oameni. Tutunul și drogurile sunt istorie, asta macină oamenii acum

Utile
Noua dependență care a pus gheara pe oameni. Tutunul și drogurile sunt istorie, asta macină oamenii acum
Noua dependență a oamenilor

Unii oameni nu sunt conduși doar de vicii, ci și de o dependență care și-a făcut loc în acest secol. Desigur că a existat dintotdeauna, dar în vremurile noastre nevoia aceasta a devenit exacerbată. Despre ce este vorba?

Noua dependență a oamenilor

Mihaela Bilic scoate în evidență faptul că depedențele s-au schimbat odată cu trecerea timpului. Unul din lucrurile de care mulți nu sunt conștienți este circuitul de recompensă pe care-l doresc. Acesta a devenit în timp un mecanism care ne conduce viața, tocmai pentru că mulți dorim trăire, simțire puternică și plăcere. Lucrurile erau înainte făcute și privite mai adânc, dintr-o perspectivă ce avea o altă substanță, iar tocmai pentru că altele au luat locul acestora, oamenii tind să dorească neapărat ceva în schimb pentru ceva înfăptuit de ei. Mulți se mulțumesc cu aceasta pentru că simt că lucrurile sunt eficiente într-un astfel de scenariu. Acestea pot ajunge să ne mulțumească atât de tare încât să pot păcăli creierul atingând astfel un echilibru.

Circuitul de recompensă acoperă arii corticale diferite ca suprafață de la persoană la persoană, așa că este discutabilă cantitatea de plăcere necesară zilnic de la individ la individ.

„Și nu doar doza e variabilă, ci și stimulul declanșator. Fiecare dintre noi trebuie să-și identifice sursele de plăcere, nu funcționăm cu toții după aceeași “rețetă a fericirii”, ingredientele pot diferi de la caz la caz, deși…Riscăm să ne pierdem capul în goana disperată de a obține plăcere, și dacă mâncarea venea cu riscul câtorva kilograme în plus, rețelele de socializare ne pun în pericol echilibrul psihic și emoțional. Fiți atenți la această capcană, “consumați” cu moderație și atenție tot ce vine din mediul virtual, acolo nimic/nimeni nu este ce pare a f”, arată specialistul.

Circuitul de recompensă- un mecanism care ne conduce viața?Suntem construiți pe plăcere, ne fac bine și devin…

Publicată de Mihaela Bilic pe Duminică, 11 octombrie 2020

Top 3 pentru declanșarea ei

„Dacă am face o listă cu elementele general valabile pentru declanșarea plăcerii, pe primele 3 locuri ale podiumului s-ar afla: mâncarea, afecțiunea/sexul și drogurile (inclusiv alcool, nicotină)? Ele ne dau nu doar stare de bine, ci și un grad de dependență- puțin probabil să fim satisfăcuți fără vreunul dintre aceste “ingrediente”- iar mâncarea e cel mai comod și mai la îndemână dintre toate??? Și dacă lucrurile nu erau suficient de complicate până acum, la această listă s-a mai adăugat un element: like-urile de pe rețelele de socializare???? Starea noastră de bine, echilibrul psihic și satisfacerea circuitului de recompensă sunt, mai nou, dependente de aprecierea și comentariile celor din jur? Putem ajunge de la agonie la extaz cu un singur click, iar acest fenomen este departe de a fi ușor de controlat.”
Mihaela Bilic (Sursa: facebook.com)

Parteneri
A murit unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Nicolae Ceaușescu
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Zodiile care vor avea sărbători de neuitat. Își pot reîntâlni marea iubire în orașul natal
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Retragere bani cash la ATM. Schimbare în premieră pentru cine scoate numerar de pe card
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Bunica Gherghina va juca într-un film alături de Bill Skarsgard și fiica lui Johnny Depp. Ce rol va interpreta: „Așa am găsit-o”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro