Mai mulți fotbaliști au primit de-a lungul timpului acuzații grave de viol sau agresiuni fizice ori verbale la adresa unor doamne și domnișoare din viața lor. Din păcate, scandalul continuă cu mărturiile modelului Tatiana Kisiel, care a relatat un episod nefericit petrecut în timpul unei petreceri la care au participat mai mulți sportivi cunoscuți. Ce s-a întâmplat cu tânăra?
Numeroși fotbaliști din zilele noastre au fost de-a lungul timpului acuzați de viol, agresiuni verbale sau fizice. Chiar partenerele acestora sau unele domnișoare care își doreau relații cu ei au venit cu mărturii incredibile. Tatiana Kisiel a relatat un episod nefericit care a avut loc de curând în timpul unei petreceri date pentru anumiți fotbaliști.
În timpul acesta, Dani Alver a fost arestat la Barcelona pentru agresiune sexuală, iar Achraf Hakimi, fundașul marocan al lui PSG, este anchetat pentru viol. Tatiana a avut și ea curaj să își spună povestea și să mărturisească faptul că a avut o experiență neplăcută la un eveniment.
„Am plecat plângând de acolo și, evident, nu m-aș mai întoarce la o petrecere a fotbaliștilor. Băieții erau aroganți și proști, precum 90 la sută dintre fotbaliști.
Când am ajuns acolo, primul lucru pe care l-au făcut a fost să mă roage să-mi las telefonul la recepție, lucru pe care eu nu l-am făcut pentru că nu aveam de gând să stau într-un loc închis, fără ferestre și fără să pot comunica. Nu am avut deloc încredere în ei”, a afirmat Tatiana Kisiel, potrivit Marca.
Ulterior, tânăra a oferit mai multe detalii și a mărturisit că a așteptat alături de aproximativ alte 50 de femei sosirea jucătorilor. Ea a înregistrat atunci dialogul violent dintre un fotbalist și o fată, fiind urmărită în baie și amenințată până la ștergerea filmării respective.
„Eram aproximativ 50 de femei acolo așteptând sosirea jucătorilor și mi-aș fi dorit să nu fi venit, pentru că petrecerea a fost mai bună fără ei. În drum spre baie am întâlnit un fotbalist care striga la una dintre fete și am început să înregistrez.
M-a văzut și a început să mă urmărească. M-am încuiat în baie, iar el a bătut în ușă până când m-a convins să ies și să șterg înregistrarea video”, a mai mărturisit ea.