Edițiile de la Puterea Dragostei sunt din ce în ce mai palpitante. Show-ul cu și despre dragoste își atinge scopul, astfel că din ce în ce mai multe cupluri se formează . Cu toate că sunt la început de drum, multe încercări îi așteapă zilnic. Întoarcerea lui Bogdan a adus deja o premieră pentru o concurentă care a venit nu de mult în casa dragostei.
Bogdan Mocanu, câștigătorul primului sezon, s-a reîntors în casa iubirii. După ce a fost eliminat, voturile celor de acasă l-au readus în competiție. Acesta a venit cu forțe proaspete să cucerească și să-și găsească partenera potrivită pentru o relație de lungă durată, lucru după care a tânjit și până acum.
Din păcate, nu a prea avut noroc. Bogdan a avut parte de o relație eșuată cu Roxana, una dintre cele mai controversate concurente pe care le-a văzut casa și a încercat să formeze un cuplu și cu Ana-Maria Lintaru. Cu frumoasa brăileancă s-a zvonit că ar fi avut o legătură extrem de strânsă după terminarea sezonului.
Cu toate astea, Bogdan se află din nou în casa dragostei, semn că nu s-a legat mare lucru. Ana se bucură acum de vacanță și și-a reluat viața de zi cu zi, deși fanii o doresc din nou în competiție, iar Bogdan se pregătește să-și deshidă sufletul în fața altei persoane. Tânărul a respectat tradiția de la revenirea în casă, astfel că și-a ales o persoană cu care să danseze pe o piesă cât mai puțin ritmată, ceva care să-i apropie pe cei doi. Învitația la dans însemnaă implicit că persoana care alege pe altcineva dorește o relație cu aceasta.
Acesta a ales-o pe Larisa Judele, fosta iubită a lui Adrian Alexandrov, logodnicul Elenei Udrea. Să fie semnul unui început al unei idile? Zâmbetul Larisei spune mai multe decât ar vrea Bogdan. De asemenea, prietenul cel mai bun al lui Jador îi face avansuri pe față și Andreei și i se mai aprind călcâiele și după Bia, focoasa concurentă care le-a luat mințile celor doi.