Primarul general al Bucureștiului, momente inedite la meciul dintre CSM Bucureşti şi Esbjerg, de la Sala Polivalentă. Nicuşor Dan, surprins huiduind pe stadion și bătând obrazul, cel mai probabil arbritilor. Află în rândurile de mai jos cum a reacționat edilul după ce și-a dat seama că a fost filmat. FOTO
Nicușor Dan este, fără îndoială, unul dintre cei mai controversați politicieni aflați în funcție în prezent. În timp ce unii îl critică pentru că nu ar fi făcut mai nimic pentru București, alții îl apreciază pentru că nu s-ar fi implicat în acțiuni ce presupuneau furt sau spălare de bani.
De nenumărate ori, aparițiile lui Nicușor Dan au stârnit furori în spațiul public. În urmă cu ceva timp, unele voci au ridicat problema consumului de droguri de către edil, după ce a susținut o conferință de presă vizibil debusolat și cu părul nearanjat. Părea epuizat și fără nici un pic de energie.
Altădată, primarul general al capitalei a fost surprins e ochiul ager al unor paparazzi traversând strada, cu fiica în brațe, printr-un loc nepermis, în dreptul Parcului Copiilor din Berceni. După cum au arătat și imaginile de atunci, Nicușor Dan încerca să ajungă la un bancomat pentru a scoate câțiva bani.
Într-o ipostază inedită a fost surprins primarul București și duminică, 7 mai, la meciul dintre CSM Bucureşti şi Esbjerg, organizat la Sala Polivalentă. Nicușor Dan a avut o reacție la care foarte puțini s-ar fi așteptat. Probabil majoritatea se gândea că, dată fiind funcția pe care o ocupă, nu și-ar fi permis un astfel de gest.
Nicușor Dan a fost surprins, duminică, 7 mai, huiduind pe stadionul de la Sala Polivalentă, unde a avut loc un meci între CSM Bucureşti şi Esbjerg. După cum se poate observa și în fotografiile ştiripesurse.ro, ce pot fi vizualizate și în galeria FOTO a acestui material, primarul București bate obrazul, cel mai probabil arbitrilor.
CSM Bucureşti a ratat calificarea la turneul Final Four al Ligii Campionilor, pe teren propriu. Echipa a fost învinsă de formația daneză Team Esbjerg, scor 33-31 (16-18), şi în returul sferturilor de finală. În manșa sferturilor de finală, Nicușor Dan a fost surprins huiduind câteva zeci de secunde.
Te-ar putea interesa și: Soția lui Nicușor Dan rupe tăcerea. Cum se comportă, de fapt, în familie
În primă fază, primarul general al Bucureștiului nu și-a dat seama că era filmat, după cum se poate observa și în imagini. Spre finalul acțiunii sale, în timp ce se uita în jur, a realizat că o persoană de pe stadion i-a surprins gestul. Se pare că edilul nu a fost deloc deranjat de acest aspect, dimpotrivă. Nicușor Dan a început să râdă.