A fost catalogată drept cea mai frumoasă femeie din România în urmă cu mulți ani, iar acum, spun unii, s-a încuiat în casă. Nu mai apare la TV, nu mai dă interviuri, s-a mutat din București, dar continuă să se îngrijească. Nicoleta Luciu a trecut din nou pragul medicului estetician pentru unele îmbunătățiri.
A fost pe rând Miss, asistentă TV, cântăreața și actriță, iar de câțiva ani este mamă cu acte în regulă. Dacă la începutul carierei lucea, acum, vedeta strălucește de-a dreptul, căci brațele ei poartă patru copii. În urmă cu mai bine de un deceniu, când a debutat în muzică, bruneta miza doar pe farmecul de la mama natură. Alături de colega ei de la formația ”Laguna”, Nicoleta cânta în ținute mai modeste, dar minuscule și de efect.
După ce a devenit mămică a doua oară și și-a ajustat trupul cu ajutorul medicilor esteticieni, vedeta a devenit mai strălucitoare și stilul vestimentar i-a devenit mai sofisticat. A urmat o altă etapă în care s-a confruntat cu probleme ce țin de greutate și de aspectul tenului, dar pe care le-a trecut cu brio. De atunci, nu s-a mai uitat și a făcut toate schimbările pe care le-a considerat necesare, atât la trup, cât și la față.
Fie că a fost vorba de o simplă dietă sau de injecții cu acid hialuronic, vedeta s-a răsfățat pentru a fi fericită în propria piele. De exemplu, de câteva ori pe an, are grijă să-și împrospăteze tenul și să-și injecteze tot felul de substanțe pentru a rămâne tânără și frumoasă pentru ea, soț și copii. De această dată, a fost vorba despre o rejuvenare facială, o intervenție simplă, care nu implică anestezia.
La începutul anilor 2000, Nicoleta Luciu făcea furori cu fiecare apariție oriunde călca. Ea era ”diva foarte slabă din showbizul autohton și cu cel mai mare bust natural”. Pentru a fi într-o astfel de formă, Nicoleta Luciu ținea mai tot timpul diete și ajungea chiar și la înfometare sau leșin. Acum, lucrurile s-au schimbat. De când s-a măritat și a făcut patru copii, bruneta a dispărut complet din viața mondenă.
„Sunt mămică cu normă întreagă, pentru că toate lucrurile pe care le fac în afara casei le fac atunci când sunt copiii la grădiniță și la școală. Sunt exigentă cu copiii”, spunea Nicoleta Luciu într-un interviu.
De asemenea, și-a găsit și o nouă pasiune care o ține în casă: gătitul. Pregătește câte ceva în fiecare zi, ba chiar de multe ori se și filmează și le arată fanilor bunătățile cu care își încântă familia.