Nicolae Dică a devenit ținta favorită a fanilor după dezastrul din dubla cu Silkeborg. I s-a cerut demisia și după meciul din Danemarca, și după rușinea de pe Arena Națională, dar antrenorul declară sus și tare că nu are de ce să plece. Tehnicianul a spus că așteaptă, cu nerăbdare, meciul din campionat cu UTA.
„Orchestra” FCSB cântă tot mai fals sub bagheta „dirijorului” Nicolae Dică. Echipa a urcat pe locul 12 în prima ligă, după două succese consecutive, iar în grupa din Europa Conference League se află pe ultimul loc și are cele mai proaste cifre din competiție.
La finalul partidei de pe Arena Națională, fanii i-au cerut demisia lui Nicolae Dică. La fel s-a întâmplat și în Danemarca, după prima înfrângere cu 5-0. Antrenorul a spus sus și tare că nu are de gând să plece și pare convins că nici Gigi Becali nu o să-l dea afară.
„(Reporter: Vă temeţi că vă dă afară Gigi Becali?) Nu mă tem. Când se va decide acest lucru, vom sta de vorbă. Să mă tem că mă dă cineva afară? Sunt alte lucruri mai bune de făcut în viaţa asta decât să ne temem de acest lucru.
Întrebaţi conducerea. Obiectivul? Când am venit la Steaua (n.r. FCSB) nu ni s-a pus obiectiv grupele Conference League şi am reuşit să ne calificăm. Înseamnă că obiectivul l-am îndeplinit. Cu toţii ne doream mai mult. Ăsta e nivelul nostru în acest moment, lotul pe care îl avem. Sunt adversari buni”, a declarat antrenorul FCSB, la conferința de presă.
Nicolae Dică este convins că o să rămână la FCSB și a făcut deja planul pentru campionat. O victorie cu UTA l-ar aduce mai aproape de locul de play-off.
„Nu, nu m-am gândit să îmi dau demisia. Aştept meciul cu UTA. Am avut o discuţie cu conducerea clubului după meciul cu Craiova şi am spus că am încredere în jucători. Am câştigat 2 meciuri importante şi am făcut jocuri bune. Şi la meciul cu FC Argeş a fost decisiv (ironic), şi la meciul cu UTA va fi la fel”, a mai spus Nicolae Dică.
FCSB a ajuns de râs în Europa în mandatul lui Nicolae Dică. Jurnaliștilor danezi le-a fost milă de echipa din România și au încercat să nu o ironizeze.