Neymar, furat la el acasă. Starul brazilian de la PSG este foarte aproape de revenirea pe gazon. Jucătorul de 30 de ani a suferit o accidentare teribilă la glezna stângă, în luna noiembrie, în timpul partidei cu St. Etienne. El a reluat antrenamentele și ar putea fi apt de joc pentru confruntarea tur cu Real Madrid din optimile Champions League, din 15 februarie. Până atunci, Neymar a avut surpriza să fie păgubit chiar de un conațional.
Neymar, furat la el acasă. Starul brazilian lipsește din lotul lui PSG de la finalul lunii noiembrie. Fotbalistul de 30 de ani a suferit o accidentare la gleznă în timpul partidei cu St. Etienne, scor 3-1.
„Simte dureri la gleznă, probabil este o entorsă. Trebuie să recunosc că am fost șocat când am văzut imaginile cu momentul accidentării. Sunt impresionante! Sper că nu este ceva grav și că va putea să revină rapid alături de noi, dar primele semne nu sunt bune”, a declarat antrenorul lui PSG, Mauricio Pochettino, la finalul lunii noiembrie.
Neymar nu a primit prea bine vestea săptămânilor de pauză necesare recuperării. Pentru ridicarea moralului fotbalistul celor de la PSG i-a cerut ajutorul unui fost jucător al parizienilor. Este vorba despre brazilianul Nene, bun prieten cu Neymar.
Neymar, deși a ajuns la 30 de ani, are nevoie de suport moral ca un copil. Cel puțin așa rezultă din declarația lui Nene referitoare la rolul său în perioada de recuperare a starului de la PSG.
„Am venit în Paris să îl ajut cu orice are nevoie, să îl susțin, să jucăm împreună, să ne distrăm și, mai mult decât orice, să îl fac să râdă puțin. Este liniștit, dar, bineînțeles, nu este fericit. Este un moment foarte dificil pentru el. În continuare, piciorul său nu este deloc bine, dar încerc să îl sprijin, să fiu alături de el, să îi spun să încerce să fie pozitiv și că acest lucru va trece”, a declarat Nene, citat de publicația spaniolă Marca.
Până să revină pe gazon, decarul lui PSG a fost victima unei fraude bancare chiar în țara sa natală, Brazilia. Conform aceleiași publicații, Neymar a fost prăduit de un hoț în vârstă de doar 20 de ani. Joi, Poliția Civilă din Sao Paulo a arestat un bărbat pentru fraudă bancară. S-a descoperit că tânărul a redirecționat în mod ilegal aproximativ 37.000 de euro dintr-un cont bancar al lui Neymar.
Cel responsabil de furt făcea parte dintr-o grupare infracțională constituită special pentru a obține bani din tranzacții bancare ilegale, iar Neymar nu a fost singura victimă. În acest moment, bărbatul a fost arestat și se află în custodia poliției, iar fotbalistul nu a comentat incidentul. Oricum, suma reprezintă doar o minusculă parte din salariul de 30 de milioane de euro pe an pe care Neymar îl are la PSG. Averea brazilianului este estimată la peste 165 de milioane de dolari.
Începând de miercurea trecută, Neymar a reluat antrenamentele cu grupul, semn că procesul de recuperare este aproape încheiat. Prin urmare, este posibil ca Neymar să poată juca în prima manșă din optimile Champions League, unde PSG va primi vizita lui Real Madrid. Meciul este programat pe 15 februarie, de la ora 22:00.
Foto: Facebook/Neymar Jr./Arhiva personală