Neluțu Varga se află în Turcia, la meciul Sivasspor – CFR Cluj, din grupele Europa Conference League, deși în luna iulie a suferit un AVC. Patronul echipei a spus că nu se mai gândește să-l dea afară pe Dan Petrescu și le-a promis jucătorilor o primă dacă echipa se califică în primăvara europeană.
Neluțu Varga a îngropat „securea războiului” cu Dan Petrescu. Cel puțin așa susține patronul formației CFR Cluj, care a vrut să-și dea afară antrenorul după meciul CFR Cluj – Sivasspor 0-1, din grupele Europa Conference League. Omul de afaceri s-a răzgândit doar în momentul în care „Bursucul” i-a amintit că are o clauză de reziliere de 400.000 de euro și i-a transmis că vrea toți banii.
Situația este acum total diferită. CFR Cluj a câștigat cele două meciuri cu Slavia Praga și se află pe locul doi în grupă, cu șapte puncte după patru meciuri. Neluțu Varga a luat avioanul și a pleacat în Turcia și a transmis că își susține antrenorul și că nu se mai gândește la „un divorț”.
„Sută la sută rămâne la Cluj! Noi îl susținem până la capăt. Obiectivul este să ne îndeplinim misiunea de a merge cât mai departe. Cât putem! Eu cred că vor face un lucru bun în acest an”, a declarat finanțatorul formației din Gruia.
CFR Cluj a câștigat până acum aproape 1.250.000 de euro doar din meciurile din grupele Europa Conference Legaue. Patronul a promis că va fi generos în cazul unui succes.
„Ne dorim foarte mult să câștigăm cu Sivasspor sau să facem un egal, cred că va fi un rezultat pozitiv, am încredere în echipă și în Dan. Pentru deplasarea la Praga nu reușisem să mă refac complet, nu mi-au dat voie medicii să plec, așa că am așteptat următorul meci.
Anul ăsta ne-am dorit să ajungem în Champions League sau măcar în Europa League, dar din cauza ghinionului n-am reușit. Ne-am resemnat și acum încercăm să ajungem cât mai departe în Conference League. Băieții au o primă substanțială dacă vom trece mai departe și le vom face o bucurie și mai mare dacă azi vor produce o surpriză”, a mai declarat Varga.
Un succes în grupele Europa Conference League ar aduce în contul clubului 500.000 de euro, doar de la UEFA. Meciul Sivasspor – CFR Cluj se dispută joi, 27.10.2022, de la ora 22.00.