Dan Petrescu se pregătește de război cu CFR Cluj, după ce patronul Neluțu Varga i-a transmis că ar trebui să plece de la echipă și să renunțe la clauza de 400.000 de euro. Antrenorul nu are de gând să-și dea demisia și a anunțat că vrea să-și ducă până la final contractul. Playsport.ro susține că ardelenii au găsit deja înlocuitor pentru tehnicianul care a contribuit la cinci dintre titlurile câștigate de trupa din Gruia.
Dan Petrescu îi răspunde dur patronului Neluțu Varga. Nu vrea să plece de la CFR Cluj decât dacă primește clauza de reziliere: 400.000 de euro. Este aceeași clauză care nu l-a lăsat pe fostul internațional să ajungă pe banca echipei naționale, după plecarea lui Mirel Rădoi. Doar că atunci patronul a fost cel care a amintit de ea și nu a vrut să dea niciun pas în spate.
Dan Petrescu a încercat să zâmbească la finalul partidei FC Argeș – CFR Cluj 0-1. Mario Camora a marcat singurul gol al partidei, iar ardelenii au urcat pe locul 4 la șase puncte de liderul Farul Constanța, dar având și două restanțe.
„Nu răspund nimic, nu mă interesează. E părerea lui. Eu nu pot să vorbesc decât despre meciul cu Argeș. Posibil să am o discuție, mâine sau poimâine, să vedem programul. Nu vorbesc despre acest subiect.
Dacă-s antrenorul lui CFR și mai am doi ani contract, ce să fie? Cum să renunț la clauză? Care e motivul? Antrenorii dinaintea mea au renunțat? Ei trebuie să știe că eu dacă-s antrenor, sunt antrenor. În toată lumea există contracte. Am un contract, trebuie respectat. Eu nu vreau să comentez ce spune dânsul. Eu vorbesc despre mine și despre echipă”, a spus Dan Petrescu.
Dan Petrescu a spus că așteaptă o întâlnire cu patronul ca să lămurească situația și a amintit că mai are doi ani de contract. Neluțu Varga nu prea dă declarații, doar că în ziua duelului cu FC Argeș a ieșit la rampă și a acordat mai multe interviuri. În cel din playsport.ro. a explicat că nu este mulțumit de rezultatele și jocul echipei. L-a acuzat pe antrenor că a cheltuit multe milioane de euro pe jucători fără valoare.
„Bate câmpii! I-am făcut absolut toate poftele și singurul lucru care mă interesa erau rezultatele. Până acum, nici măcar salariul lui nu și l-a câștigat din performanțele acestui sezon. Dacă ne raportăm la bugetul clubului, e o discrepanță serioasă între ce a adus prin rezultate și ce cheltuim.
Firește că sunt nu nemulțumit, ci foarte nemulțumit! Cum să mă simt altfel când am băgat atâția bani în jucători și ajungem să pierdem în Conference League cu ciuca bătăilor? E ceva care nu mai funcționează. S-a instaurat un blocaj pe care nu mi-l explic acum”, a declarat omul de afaceri din Cluj.
Playsport.ro susține că Neluțu Varga i-a găsit deja înlocuitor lui Dan Petrescu. Fostul selecționer Cosmin Contra și-ar fi dat acordul pentru un contract cu CFR Cluj.