23 oct. 2023 | 21:02

Natașa Raab, regretată de colegii de scenă. „A făcut tot ce a putut să lupte cu durerea”. Dramele din viaţa actriţei EXCLUSIV

Monden
Natașa Raab, regretată de colegii de scenă.
Natașa Raab, regretată de colegii de scenă. A făcut tot ce a putut să lupte cu durerea. Dramele din viaţa actriţei EXCLUSIV

Natașa Raab a fost una dintre cele mai cunoscute actrițe din România. A cucerit inimile românilor în perioada de glorie, când făcea furori pe scenă, dar problemele de sănătate au făcut-o să renunțe la teatru.

Marea doamnă a filmului românesc a plecat în mod subit dintre noi, la 70 de ani, lăsând lacrimi și durere în rândul celor care au iubit-o. Colegii care o plâng acum au oferit declarații în exclusivitate pentru PLAYTECH ȘTIRI, despre cea care le-a fost ca o mamă.

Colegii o plâng pe marea actriță

Natașa Raab a plecat din această lume la venerabila vârstă de 70 de ani. Vestea a venit ca un fulger pentru toți cei care au iubit-o, pentru că nimeni nu se aștepta la o asemenea tragedie atât de curând.

Colegii de breaslă o plâng pe îndrăgita artistă, de care au fost foarte apropiată. Majda Aboulumosha este una dintre actrițele care au transmis un mesaj după trecerea în neființă a îndrăgitei Natașa Raab.

Majda Aboulumosha a mărturisit că îi este greu să vorbească despre marea doamnă la trecut, dar și că știa cât de rău se simte. Îi povestise în ultima vreme că se confruntă cu dureri cumplite, dar o știa luptătoare și spera că va reuși să înfrângă boala.

„Regret enorm pierderea dânsei. Parcă nu-mi vine să vorbesc la trecut. Noi am mai vorbit de când am terminat telenovele și mereu avea vocea la fel de caldă cum o cunoscusem. Mi-a povestit de durerile dânsei, dar am tot sperat că vor trece.

Din păcate, nu am reușit să ne mai vedem. E trist să aud astfel de vești și să văd cum mulți oameni dragi și care ne-au adus atâta bucurie în suflet nu vor mai fi printre noi. Am mai pierdut un mare talent. A făcut tot ce a putut să lupte cu durerea”, a mărturisit, Majda, în exclusivitate pentru Playtech Știri.

Diana Dumitrescu a transmis și ea un omagiu pentru marea actriță. Colega ei de breaslă a rămas șocată de aflarea veștii, mai ales pentru că nu știa de boala ei. Și-a exprimat respectul și aprecierea pe care i le purta, mărturisind că România a mai pierdut o mare stea.

„Abia am aflat. Sunt șocată, nu știam că suferea de o boală atât de nemiloasă. O femeie extraordinar de caldă și bună, un om cum nu prea mai întâlnești în zilele noastre. Dumnezeu să o odihnească. S-a mai stins o stea din cercul marilor sacri ai actoriei”, ne-a declarat vedeta.

Și Doinița Oancea a transmis un ultim omagiu cu ocazia acestui eveniment trist. Actrița este complet surprinsă de cele întâmplate.

„A fost un om minunat și o persoană îndrăgită! Nu îmi vine să cred… Dumnezeu să o odihnească în pace și condoleanțe familiei!”, a transmis, pentru Playtech, actrița.

Natașa Raab, ucisă de o boală cruntă

Natașa Raab a avut parte de multă suferință în ultimii ani. Chiar dacă a reușit să învingă cancerul, s-a ales cu multe alte probleme de sănătate, care i-au adus dureri crunte și o neliniște cruntă.

Vezi și: Parcă ar fi blestemată. Dramele prin care a trecut Natașa Raab, Coana Chiva din reclame, în afară de moartea soțului

Motivul decesului a fost, însă, boala de care a aflat în anul 2020. Atunci, actrița a primit diagnosticul unei afecțiuni serioase și anume Parkinson atipic. În același an, ea a luat hotărârea de a se retrage din lumea micilor ecrane și să se concentreze pe sănătatea ei, care îi dădea tot mai multe probleme de cap.

În ultimele luni, însă, viața ei s-a schimbat complet. Actrița ajunsese de nerecunoscut, fusese internată într-un spital destinat celor care suferă de Parkinson și nu se mai putea descurca singură. Nu putea vorbi coerent, nu lega fraze clare și nici nu putea să mai meargă sau să mănânce singură.

Nu își dorea să mai vadă pe nimeni și ajunsese într-un punct critic. Primea vizite doar de la prietena ei cea mai bună și nu mai era persoana veselă, plină de viață și zâmbitoare din anii ce trecuseră.

Natașa Raab și-a dorit nespus să devină mamă

Natașa Raab a primit multe lovituri de-a lungul vieții sale și a mers din rău în mai rău. A fost mereu o luptătoare și a trecut peste toate, dar cel mai tare a afectat-o faptul că nu a putut avea urmași.

Te-ar putea interesa și: Ce se întâmplă cu reclamele ”Coanei Chiva” după ce s-a divulgat boala Natașei Raab. Am aflat tot (exclusiv)

În primă fază, regretatul soț al actriței, Val Guțul, a aflat că soția lui nu poate face copii. Au decis să înfieze, dar situația s-a schimbat când actrița a aflat că are cancer de col uterin. Bărbatul, care era medic, a decis să recurgă la histerectomie, pentru a elimina orice risc de complicații.

„Pentru că eu nu am putut (n.r. să facă copii). Povestea e mai dramatică si se continuă. În urma cu 20 si nu mai ştiu câţi ani, Nataşa a avut un neoplasm ovarian si eu am decis ca e mai bine să scoatem totul… am vrut sa infiem, dar s-a întâmplat. Aşa că, am rămas să mai învăţ”, spuneau Nataşa Raab şi soţul ei.

Actrița și-a dorit enorm să devină mamă, dar nu a putut avea parte de această bucurie din cauza problemelor de sănătate. A suferit mult și niciodată nu a putut accepta gândul că nu va deveni mamă.

Cu toate acestea, Val Guțul i-a fost mereu alături. Moartea soțului a distrus-o pe interior pe Natașa Raab, care își dorea tot mai mult să se stingă de când a rămas văduvă. Își plângea durerea la prieteni, dar și pe mediul online, unde fanii încercau să o încurajeze.

„Doamne, m-a lăsat singură, a nimănui! Vreau să mor și eu!”, scria regretata actriță pe Internet.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Apocalipsa economică pentru Europa a început!
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro