Narcisa Birjaru este marea câștigătoare a Chefi la Cuțite sezonul 9. Tânăra a izbucnit în lacrimi când a auzit că a reușit să obțină marele premiu de 30.000 de euro.
Câștigătorul finalei s-a aflat mai devreme, după un articol pe surse care o dădea câștigătoare pe tânăra de etnie romă. Multe voci din spațiul online au contestat abilitățile ei și au acuzat o regie din partea producătorilor emisiunii.
Chef Florin Dumitrescu a fost cel care a ținut să precizeze că gustul din farfurie nu are nicio legătură cu etnia sau religia, iar „tatuajele și termometrul nu te fac bucătar”.
Înainte să câștige marele premiu, Narcisa a vorbit despre faptul că este subestimată de mulți din cauza etniei sale. Chef Scărlătescu a ținut și el să precizeze în fața tuturor concurenților că prejudecățile nu își au locul în această competiție.
„În bucătărie lucrăm împreună, nu contează culoarea, etnia sau religia”, a spus chef Cătălin Scărlătescu.
Narcisa a știut că mesajul bucătarului a fost adresat ei. Tânăra a spus că multă lume are o problemă cu etnia romă și că va face tot ce îi stă în putință să dovedească faptul că merită să câștige finala.
„Cred că chef s-a referit la mine. Multă lume are o problemă cu etnia mea, dar sper că astăzi o să le dovedesc că și țiganii sunt oameni ca și ceilalți”, a spus Narcisa Birjaru, înainte de a afla că a câștigat Chefi la Cuțite sezonul 9.
Ea a izbucnit în lacrimi și a început să țipe de fericire. Nu i-a venit să creadă că a câștigat și s-a declarat șocată, mai ales că este prima femeie din istoria competiției care a câștigat marele premiu.
”A fost șoc, nu mă așteptam să câștig sezonul 9 Chefi la cuțite. E cea mai mare bucurie a mea, nu mă așteptam. Pur și simplu eu aici n-aș fi putut să ajung fără echipa mea”, a spus Narcisa la aflarea veștii.
Chef Cătălin Scărlătescu i-a promis Narcisei că o va lua să lucreze la el în restaurant. După ce a uimit la mai multe probe individuale cu preparate precum „tocăniță țigănească” sau „prăjitura lui mamaie”, Narcisa l-a convins pe chef că își merită locul în finală.
„Eu o să-mi fac restaurant. Fata asta nu are cum să-mi lipsească mie din bucătărie. În ea simt cea mai mare luptă. Fata asta ar face orice să gătească superb, să câștige proba”, a spus Scărlătescu.