Marți, 16 ianuarie 2024, a avut loc primul termen în dosarul în care Monica Macovei, fost ministru al Justiției, este acuzată de vătămare corporală din culpă. Victima accidentului produs în urmă cu doi ani aduce noi acuzații. Medicii l-ar fi declarat pe motociclist infirm pentru toată viața.
Accidentul produs de Monica Macovei în anul 2022 a stârnit numeroase nemulțumiri în rândul românilor, de-a lungul timpului. În urmă cu doi ani, pe data de 8 octombrie, fostul ministru al Justiției se afla la volanul unei mașini, conducând pe DN 39, în apropiere de Mangalia.
În timp ce se afla pe podul care duce spre 2 Mai-Vama Veche, din cauza pătrunderii pe contrasens, Monica Macovei a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de Ilie Constantin, provocându-i acestuia leziuni ce au necesitat 110 – 120 zile de îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor comunicate de către procurori la vremea respectivă, intervalul de 110 – 120 de zile de îngrijiri medicale era stabilit în contextul în care nu surveneau și alte complicații. Oamenii legii au stabilit însă clar că viața motociclistului a fost pusă în primejdie.
În urma accidentului produs în Mangalia, Monica Macovei a fost trimisă în judecată pentru vătămare corporală din culpă de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. Marți, 16 ianuarie 2024, a avut loc primul termen în dosarul fostului ministru al Justiției.
Oricare va fi decizia judecătorilor de la Judecătoria Mangalia, aceasta va putea fi contestată la instanța superioară. Între timp însă, victima accidentului produs de Monica Macovei în 2022, Ilie Constantin, mărturisește că a trecut prin provocări foarte dificile, din care nu se va recupera complet.
Ilie Constantin a declarat, potrivit Adevărul, că, din păcate, nu va putea să își rezolve problemele medicale pe care le-a suferit în urma accidentului provocat de Monica Macovei. Pensionarul MAI a spus că va rămâne cu urmări grave toată viața, potrivit verdictului dat de medici.
„Cred că toată lumea are aceeași părere despre astfel de oameni. Nu am vorbit cu ea (Monica Macovei – n.r.) până acum. Mi-am dat seama ce fel de om este din momentul în care am fost accidentat și nu a venit să vadă dacă am murit sau mai trăiesc”, a declarat bărbatul.
Motociclistul implicat în accidentul din 2022 a mărturisit că își aduce aminte tot ce s-a întâmplat. Evenimentul s-a desfășurat cu rapiditate extremă, fără a putea face ceva la momentul respectiv. Nu a avut timp nici măcar să clipească. În mai puțin de 1 secundă, s-a produs inevitabilul.
„Nu am niciun mesaj pentru dumneai (Monica Macovei – n.r.), decât să își schimbe caracterul. Medicii mi-au spus că nu mă voi recupera complet niciodată”, a mai spus victima accidentului, Ilie Constantin, potrivit sursei citate.