Majoritatea românilor așteaptă cu nerăbdare perioada sărbătorilor în care să uite de stres, griji și să se bucure de liniștea din sânul familiei. De asemenea, un număr mare dintre ei se gândesc mai ales la spectacolele de Crăciun care să le aducă o fericire în plus. Din păcate, aceștia vor mai avea de așteptat pentru că sunt mai puține concerte în 2022 în România. ,,E un pic cam târziu”, a subliniat unul din cei mai cunoscuți impresari de la noi în exclusivitate pentru Playtech.ro.
Românii se bucură din plin de perioada sărbătorilor. Cei mai mulți se întorc acasă din diferite locuri ale lumii, iar cei rămași în țară îi așteaptă cu brațele deschise și agenda plină. Din păcate, lista cu opțiunile de distracție este restrânsă și anul acesta.
Oamenii care se gândeau că o să se detașeze de griji și lipsuri cu ajutorul unor spectacole deosebite de Crăciun și Revelion trebuie să își ia gândul de la distracție. Un impresar celebru de la noi a explicat că lumea spectacolului a crezut că autoritățile vor veni din nou cu restricții pandemice, motiv pentru care mulți organizatori au decis să lase planurile până în ultimul moment.
Luna noiembrie a ajuns la mijloc, iar abia în ultimele zile mulți ,s-au pus pe treabă’. Radu Groza a subliniat că este totuși cam ,târziu pentru a recupera’. El a mărturisit că există o serie de propuneri pentru concertele speciale din preajma sărbătorilor.
„Lumea spectacolului a crezut ca din octombrie ne vor băga iar în același regim de desfășurare a show-urilor, din cauza pandemiei. Și atunci nimeni nu s-a grăbit spre nimic.
Abia în ultimele zile, când am realizat ca de fapt anul acesta va fi altfel, ne-am pus pe treaba. Dar e un pic cam târziu pentru a recupera. Vom avea ceva propuneri, dar nu ma aștept ca totul sa revină ca în 2019 și început de 2020, mai devreme de un an”, a declarat impresarul Radu Groza pentru playtech.ro.
Cezar Ouatu se pregătește pentru un spectacol impresionant pentru sărbători. Mai exact, este vorba despre un turneu numit „The free tenors”. Proiectul va fi realizat împreună cu Marius Deneș și Mihnea Niculescu.
„Acesta este un proiect în care cred foarte mult. Am muncit la el încă din vremea pandemiei, atunci când mi-a venit prima dată ideea. Are și nu are o legătură cu genul de concerte sub titulatura celor trei tenori, cunoscută de multă lume, inclusiv de la noi.
Mai degrabă, nu! Și spun asta fiindcă spectacolul nostru se bazează și pe muzică, dar e și un fel de stand-up comedy muzical, ceva care nu se vede nici p-afară!”, a declarat solistul despre modul în care va aduce spiritul sărbătorilor anul acesta.