Ajunsă la aproape 49 de ani, vârstă pe care o va împlini la începutul lunii august, Vica Blochina, considerată cea mai cunoscută amantă din România, ca urmare a relației pe care a avut-o cu Victor Pițurcă, vrea să facă o schimbare radicală în viața ei.
După cum i-a dezvăluit lui Dan Capatos, în emisiunea lui de la Antena Stars, se pare că Vica Blochina vrea să lase la o parte viciile, printre care și alcoolul, care vor rămâne doar o parte din trecutul ei, și să își schimbe domeniul de activitate.
După ce s-a operat la stomac, a slăbit mai multe kilograme, ține dietă și face în mod constant sport, fosta amantă a lui Victor Pițurcă și-a descoperit și o nouă pasiune: numerologia!
Însă Vica Blochina nu vrea ca numerologia să rămâna la stadiul de pasiune, ci studiază intens, în speranța că aceasta va fi noua ei carieră.
„Nu mai vreau distracție, alcool, gata, uită-te și învață. E foarte bine așa. Mereu m-a pasionat asta, îmi doresc să fac ceva care duce la un rezultat. Numerologia te învață să-ți dai seama ce-ți dorești, de ce energie ești ghidat și îți dă și cheia, astfel încât să faci lucrurile să meargă.
Numerologia este cea mai veche știință care există pe planeta asta, ca să nu facem glume pe tema asta. Este o știință descoperită de Pitagora, căruia îi învățăm și acum teoria”, a afirmat Vica Blochina.
Pentru a demonstra că deja a început să învețe și că este destul de pricepută la ce face, Vica Blochina i-a spus lui Dan Capatos, care este născut pe 25 mai 1973, cum trebuie să fie viața lui.
„Trebuie să ai o viață extrem de ponderată, pentru că tu, fiind născut pe data de 25, ești cifra 7, ești născut geniu, conducător, ești ca Putin. La tine în corp este extrem de multă energie. La tine în viață necesită multă disciplină, dacă vrei să ai parte de mult realizări. Trebuie să ai o vedere clară, pentru că poți fi multitasking”, i-a spus Vica Blochina prezentatorului de la Xtra Night Show.