Noile schimbări de la Vocea României și, implicit, de la PRO TV, au uimit pe toată lumea, iar motivul pentru care Andra a ales să plece de la emisiune a stârnit cea mai mare curiozitate. Nimeni nu se aștepta ca show-ul să aibă parte de o schimbare atât de importantă. Nu trebuie să uităm că Andra este una dintre cele mai mari voci ale României, iar decizia sa a stârnit mari semne de întrebare.
După ce ne-a lăsat pe toți să ne frământăm, după ce PRO TV, Smiley, Irina Rimes și Horia Brenciu au avut deja reacții pe acest subiect, iată că a venit și explicația Andrei. Artista pur și simplu a fost copleșită de proiecte și a trebuit să mai renunțe la o parte dintre ele.
”După un an în care am încercat să fac parte și din juriul de la “Românii au talent”, și din grupul de antrenori de la “Vocea României”, să am și două turnee simultan (Tradițional – care apropo pe 1 decembrie o sa fie la Cluj, de obicei era live-ul de la Voce| și Live & Crunchy), plus videoclipuri și colaborări muzicale, am ajuns într-un punct în care mi-am dat seama că trebuie să spun stop.
Vocea României este una dintre emisiunile preferate, o urmăresc încă de la primul sezon, dar a trebuit sa renunț la fotoliul meu roșu, stiind că este cea mai bună decizie acum!
De Românii au talent sunt mult mai atașată după 9 sezoane încheiate. Așa că o să rămân în continuare telespectatoare fidelă Vocii României și le urez succes prietenilor și colegilor mei care sunt acolo”, a explicat Andra, după ce s-a aflat că a părăsit juriul Vocea României, pentru Revista Viva.
Așadar, se pare că în următoarea perioadă nu o vom mai vedea atât de des pe soția lui Cătălin Măruță la PRO TV. După ce a rămas doar cu ”jumătate de normă” în studiourile PRO, Andra va putea fi văzută mai des pe scenă, așa cum chiar ea a lăsat de înțeles. Fanii care o iubesc cu adevărat și iau parte la concertele ei nu au acum decât un motiv în plus de bucurie pentru că o vor putea asculta live pe artistă mult mai des.