Cântăreața Bibi, încă șoferiță cu semnele de începător pe geam, a fost implicată într-un accident de mașină care a lăsat-o cu sechele. Solista a făcut un vlog în care a povestit tot episodul marcant, subliniind că nu are vină pentru incident și că cel care a produs paguba nu avea permis auto.
Cântăreața Bibi a obținut permisul de conducere pe 5 ianuarie 2021, iar la câteva zile și-a cumpărat prima mașină, cea care a și fost șifonată în urma accidentului suferit duminică, 17 ianuarie. Tânăra a povestit într-un vlog publicat pe canalul ei de Youtube că a fost la un pas de tragedie după ce o mașină condusă de un bărbat, care nu deținea permis auto, s-a izbit în plin în ea, neputând evita impactul.
„Zic din prima că nu a fost vina mea absolut deloc. Pot să zic că numai eu știu ce e în sufletul meu și a fost un șoc foarte mare. Jur că nu pot să-mi scot din minte. Poate că vă gândeați că primul vlog în care cuvântul ”mașină” o să apară în titlu vă gândeați că o să fie drăguț, în care vă prezint mașina sau cum am reușit să o iau. Azi, când s-a întâmplat tot, este duminică. Am zis să facem un vlog, atât eu, cât și iubitul meu. Voiam să prezentăm mașinile într-un câmp. Am ajuns acolo, iar el a realizat că nu a luat cardurile de memorie pentru camere. De aici a început o mică agitație.
El a vrut să plece să le ia, dar eu am spus că nu-l aștept acolo și merg în spatele lui cu mașina. Alături de mine, în mașină, era un prieten, Nicu. Eu am văzut că din stânga venea o mașină, dar nu aveam ce să fac. Eu aveam 5 km/h. Voiam să întorc și din strânga, cu mare viteză”, a povestit tânăra.
„Dacă nu eram în mașină și dacă nu aveam o mașină atât de bună în momentul ăsta putem să nu mai exist, puteam să fiu moartă. Mi-e foarte greu să povestesc! Eu am văzut că din stânga că venea o mașină, am avut conduita preventivă, nu aveam ce să fac, nu se pune problema că eram începătoare, era gheață pe jos…cel care a intrat în mine nu avea permis, iar acest lucru m-a șocat că vreau să menționez că nu era un puștan la volan, era om în toată firea”, a spus cântăreața pe Youtube.
„Eu sunt bine din punct de vedere medical”, a lămurit artista.