15 iul. 2020 | 09:16

Moment istoric pentru Rusia. Se întâmplă pentru prima oară după 30 de ani

Știri generale
Moment istoric pentru Rusia. Se întâmplă pentru prima oară după 30 de ani
Moment istoric pentru Rusia. Se întâmplă pentru prima oară după 30 de ani

Pentru prima oară în 30 de ani, Rusia a exportat mai mult aur decât gaz, anunță The Moscow Times, care citează rapoarte ale serviciului vamal federal din Rusia, potrivit Mediafax.

Moment istoric pentru Rusia

Astfel, vânzările de aur către cumpărători străini au urcat până la 3,6 miliardde de dolari în primele 2 luni ale celui de-al doilea trimestru, comparativ cu exportul de gaze naturale, care este estimat la 3,5 miliarde de dolari, pentru aceeași perioadă.

De menționat este că Gazprom, companie care deține monopolul în domeniul gazelor naturale, a exportat în valoarede 2.4 miliarde de dolari, în lunile aprilie și mai, pe fondul une crize mari în cererea de energie la nivel mondial. Banca Centrală a Rusiei sugerează că întregul trimestru s-ar putea traduce prin cea mai slabă performanță a firmei controlate de statul rus din 2002.

Exporturile de aur au explodat

Dar exporturile de aur au explodat în lunile aprilie și mai, ajungând astfel la valori de aproape 14 ori mai mari, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

În plus, Banca Centrală a Rusiei și-a stopat operațiunile de cumpărare a aurului la data de 1 aprilie, conform regulilor fiscale, care îngheață achizițiile de valută și aur când prețul petrolului scade la 42 de dolari per baril. Această măsură are rolul de a-i forța pe vânzătorii ruși, care de obicei își vindeau aurul către Banca Centrală, să caute noi clienți pe piața străină, declanșând și un salt puternic al exporturilor.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume. Aceasta acoperă peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea. De asemenea,  aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠, iar alte mari orașe⁠ sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

Parteneri
De ce a murit Ilina Pârvu de la Visuri la Cheie
Redactia.ro
Misterul „Cascadei de Sânge” a fost, în sfârșit, dezlegat. Locul devenise obsesie pentru geologii lumii
Click.ro
O femeie, fost ofițer de penitenciar, a fost condamnată la 15 luni de închisoare, după ce a fost filmată făcând sex cu un deținut
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Primăvara din mijlocul iernii. Cât mai ține căldura, de fapt
EVZ.ro
Cine este Elisa, românca ucisă de soțul ei, în Italia. A împușcat-o pe femeie la opt luni de la nuntă
Spynews
Avertisment pentru cei cu carduri bancare! Pot rămâne fără bani în cont
Capital.ro
Toată lumea vorbește acum despre Sebastian Stan, iar detalii dureroase au ieșit la iveală. Ce s-a întâmplat în Constanța, în copilăria lui. Cine e, de fapt, mama lui
Avantaje
ESTE DECIZIA MOMENTULUI pentru pensionari! Casa de Pensii anunță ce se întâmplă cu recalcularea
Mediaflux
4 trucuri care te ajută să ai cel mai liniștitor somn. Cum să dormi bine și să te trezești mereu odihnit
Spynews.ro
Zodiile care vor avea 5 ani plini de noroc, începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă a lor: succes uriaș, mai ales financiar, călătorii în străinătate
Realitatea.net
Ce a putut să pătească Ramona Olaru, pe aeroport, în SUA. Vedeta a fost verificată la sânge de autorități
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro