Datele care îți arată că mita e o tradiție românească mult prea populară
Conform unui studiu al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), românii care se bazează pe mită pentru a-și rezolva problemele sunt tinerii cu studii medii. Doar anul trecut aproape o mie de persoane au fost cercetate pentru dare de mită. Care sunt cele mai frecvente cazuri în care românii oferă mită pentru a obține ilegal sau mai repede un favor.
„Cei mai multi dintre românii suspectaţi de dare de mită au reuşit sa termine liceul şi studiile lor s-au oprit aici. În schimb, doar 15% au făcut o facultate, iar 22% au încheiat ciclul gimnazial sau au făcut o școală profesională. În multe cazuri, oamenii au fost dați de gol chiar de către cei pe care încercau să îi mituiască. Anul trecut 111 persoane au fost arestate preventiv pentru fapte de corupţie, iar alte peste 130 au fost plasate sub control judiciar”, spun reprezentanții Direcției Generale Anticorupție.
Reprezentanții Direcției Generale Anticorupție mai atrag atenția asupra faptului că numărul celor care aleg varianta scurtă şi ilegală pentru a-şi rezolva problemele este în continuă creştere. Cei mai mulți dintre suspecţii cercetați pentru dare de mită au fost prinşi în momentul în care au dat bani poliţiştilor rutieri ca aceştia să le ierte greşelile în trafic. Pe locul doi se află cei care au încercat să fraudeze examene, şi apoi ar fi dat mită în speranţa că vor scăpa de probleme.
„S-au înregistrat cu peste 20% mai multe denunțuri și autodenunțuri din partea lucrătorilor de poliție. Foarte mulți sunt de la poliția rutieră, cei care sunt cei mai expuși situațiilor în care persoane, cetățeni încearca să îi mituiască”, a mai declarat Sarmizia Fetcu, purtător de cuvant DGA.
Majoritatea celor cercetaţi de DGA pentru că au dat mită sunt tineri și au vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani. Aproape întotdeauna, ofiţerii acţionează la pont şi reuşesc să îi prindă în flagrant pe mituitori. Însă, au fost cazuri în care suspecţii nici macar nu au împlinit vârsta majoratului.
„În Dolj, în luna februarie anul trecut, un tânăr de 15 ani care conducea un autovehicul, desigur fără a deţine permis de conducere, a oferit 200 de euro mită lucrătorilor de poliţie care au refuzat. La extrema cealltă, avem un bătrân de 75 de ani din Teleorman care a oferit o monedă de aur unui poliţist pentru a nu mai fi cercetat într-un dosar penal”, a declarat Sarmizia Fetcu, purtător de cuvant DGA.
Sociologii au o explicaţie pentru care tinerii sunt cei care ajung sa dea mită: pe de o parte sunt cei care se lovesc cel mai frecvent de probleme, fiind activi, dar şi societatea are o influenţă, cred specialiştii.
„Ei sunt modelaţi după chipul şi asemănarea societăţii româneşti, a adulţilor a părinţilor, într-o societate în care corupţia musteşte, este la colţ de stradă, în absolut toate serviciile, este practic imposibil să nu mergi pe legile psihologice a imitaţiei şi pe calea cea mai uşoară. Noi ne văităm foarte mult de corupţie, însă corupţia este foarte convenabilă atunci când ne ajută să rezolvăm foarte simplu o problemă personală”, a explicat Adrian Dan, sociolog.