Ruinele unei biserici medievale ar fi fost locul unde a fost înmormântată mama lui Ioan de Hunedoara, însă locul a fost înghițit de apele Lacului Cinciș. Potrivit legendei, ruinele bisericii medievale de piatră, acoperite de apele Lacului Cinciș, ascund locul de veci al mamei lui Ioan de Hunedoara.
Lacul Cinciș, alături de barajul său, a fost creat la începutul anilor ’60. Pentru a face loc amenajărilor hidrografice, care au constat în construirea rezervorului uriaș de apă al Hunedoarei și am combinatului siderurgic, au fost inundate satele Valea Ploștii, Cinciș-Cerna, Moara Ungurului, Baia lui Crai și Ciuleni.
Alături de casele, drumurile și cimitirele satelor, au fost înghițite de ape trei biserici. Una dintre cele mai cunoscute este biserica de zid din Cinciș, ridicată de cnejii locali, rude cu Ioan de Hunedoare, prin secolul XV.
Legenda spune că în acest loc ar fi fost înmormântată mama lui Ioan de Hunedoara, Elisabeta Morzsinai. Alți istorici sunt de părere că aceasta ar fi înmormântată lângă o veche biserică din satul Teliuc, dispărută la sfârșitul secolului XIX-lea.
Cercetătorii susțin că biserica Huniazilor a fost construită pe panta dealului aplecat spre pârâul Valea Limpede, fiind ridicată de Moga, o rudă a Huniazilor. Aceasta a fost consolidată la sfârșitul secolului XIX, iar la începutul anilor ’60 a fost demolată.
Localnicii spun că sătenii și autoritățile comuniste au căzut de comun acord ca biserica monument să fie mutată. Cu toate acestea, reprezentanții regimului comunist nu s-au ținut de cuvânt. Într-o noapte, un tânăr a legat turla bisericii de un utilaj și a prăbușit-o.
Până dimineață, monumentul a fost pus la pământ în totalitate. Ruinele lăcașului de cult au fost înghițite definitiv de mâlul de pe fundul lacului de acumulare. Odată cu ele a fost îngropat și misterul neelucidat al mormântului mamei lui Ioan de la Hunedoara.
În epoca medievală, mențiunile cu privire la mama lui Ioan de Hunedoara sunt extrem de rare. În schimb, s-a păstrat legenda Corvinilor. Aceasta este relatată de cărturarii acelor vremuri.
„Legenda spune că regele Sigismund de Luxemburg, în trecere prin Transilvania, s-ar fi îndrăgostit de o româncă din părţile Hunedoarei, pe care, la despărţire, a dăruit-o cu un inel, ca semn de recunoaştere pentru copilul cel avea să se nască din dragostea lor şi pe care mama trebuia să-l trimită, când va fi mare, la curtea regală. Mai târziu fata sa căsătorit cu un nobil de prin partea locului.
Odată, la o vânătoare, un corb ispitit de strălucirea inelului cu care se juca micul loan, cum fusese nuimit copilul, i-l fură şi zbură cu el pe craca unui copac. Tatăl vitreg, atras de ţipetele băiatului, săgeta corbul şi salvă inelul preţios pentru viitorul familiei. Astfel se putu prezenta tinărul loan, mai târziu, la curtea regală, unde fu recunoscut mulţumită inelului, luat sub protecţia regelui şi dăruit cu moşii întinse. Aflând întâmplarea ce o avusese în copilărie, regele i-a dat ca blazon tocmai un corb cu un inel”, scria istoricul Camil Mureşanu