În această perioadă Naționala României a intrat într-o mini-vacanță. Același lucru l-a făcut și selecționerul Mirel Rădoi. Împreună cu familia, selecționerul a decis să plece în Dubai pentru câteva zile. Pe lângă familie, alături de Rădoi se află și Cosmin Olăroiu, cei doi fiind vecini într-un cartier de lux din Emirate.
Mirel Rădoi nu este la prima sa vacanță în Emiratele Arabe. Selecționerul este familiarizat cu această țară, având în vedere că a și jucat aici pentru echipe importante. Fie că vorbim de Al Ain și Al Ahli, la ambele echipe Mirel Rădoi l-a avut ca antrenor pe Cosmin Olăroiu. Amândoi locuiesc în același cartier de lux, Olăroiu într-o vilă de 3 milioane de dolari, iar Mirel Rădoi într-un apartament de 800.000 de dolari.
Vacanța competițională a Naționalei a fost un bun prilej pentru selecționer să se relaxeze alături de familie. Decizia de a pleca în Dubai, însă, se pare că mai are și un alt motiv. Conform presei locale, Mirel Rădoi ar fi dorit de una din echipele importante de aici.
Presa saudită a publicat zilele trecute un material, conform Playsport.ro, în care se vorbește de o posibilă negociere între Mirel Rădoi și Al Hilal. Conform acestora Al Hilal l-ar dori din sezonul viitor pe Mirel Rădoi la cârma echipei. Se pare că oficialii nu sunt mulțumiți de prestațiile actualului antrenor, brazilianul Rogerio Micale. Brazilianul l-a înlocuit pe Răzvan Lucescu, după demiterea surprinzătoare de la începutul acestui an.
Actualul selecționer al Naționalei României a jucat pentru Al Hilal între anii 2009 – 2011, avându-l pe Olăroi ca antrenor între 2007 și 2009. Presa saudită vorbește pe larg despre posibilitatea ca conducerea Al Hilal să-i facă o ofertă de nerefuzat lui Mirel Rădoi pentru a prelua echipa din sezonul viitor.
Cât despre Naționala României, începutul campaniei pentru CM 2022 a fost unul dezastruos pentru Rădoi. A avut o singură victorie din trei meciuri, cu Macedonia de Nord. Meciurile cu Germania și Armenia au avut un rezultat negativ pentru Rădoi și elevii săi. În perioada următoare România va juca două amicale cu Georgia și Anglia. Meciurile sunt programate pentru luna iunie.
Deocamdată nu se știe dacă va exista sau nu o ofertă certă de la Al Hilal pentru selecționer. Ceea ce se știe sigur este că FRF a reitart suportul acordat actualului selecționer, nepunându-se încă problema demiterii acestuia. Rămâne să vedem ce se va întâmpla după revenirea acestuia în țară, în următoarele meciuri de calificare la CM 2022.