30 mart. 2022 | 11:44

Mircea Lucescu, mesaj omologilor săi din Kiev în plin război. Ce rugăminte are

Sport
Mircea Lucescu, mesaj omologilor săi din Kiev în plin război. Ce rugăminte are
Mircea Lucescu a simțit de aproape consecințele declanșării războiului contra Ucrainei de către Rusia

Mircea Lucescu, mesaj omologilor din Kiev în plin război. Tehnicianul român al campioanei din țara vecină a ajutat, pe toate căile, fotbalul și fotbaliștii din Uraina, după invazia militară a Rusiei. Il Luce a mijlocit refugierea jucătorilor străini de la Dinamo Kiev și Sahtior Donețk, dar și primirea echipei U19 a clubului unde antrenează la baza FCSB din Berceni. Mircea Lucescu are și o propunere pentru ca naționala Ucrainei să își poată juca șansa în barajul de calificare la Cupa Mondială 2022.

Mircea Lucescu, mesaj omologilor din Kiev în plin război

Mircea Lucescu, mesaj omologilor din Kiev în plin război. Tehnicianul român al campioanei Ucrainei a ajuns la adăpost, în România, la două zile de la începutul invaziei militare a Rusiei în Ucraina. Il Luce a povestit că a parcurs drumul către țară, timp de 17 ore, cu o mașină.

Mircea Lucescu (76 de ani) a făcut „cunoștință” cu începutul războiului, în 24 februarie, într-un mod ce i-a rămas întipărit în memorie. Inițial, tehnicianul român de la Dinamo Kiev, a crezut că e vorba de un fenomen meteo neobișnuit pentru luna în care se afla.

„M-am trezit în mijlocul nopții și m-am gândit: „Ce e cu vremea asta? Tunete de furtună în februarie? Am auzit un zgomot lung, iar sunetul era înfricoșător. Dimineața, alarma m-a trezit din nou. Atunci am aflat ce se întâmplă, de fapt. Era o stare de panică peste tot”, a povestit Lucescu într-un interviu acordat The Guardian.

Ce rugăminte are

Mircea Lucescu a ajutat, pe toate căile, la refugierea fotbaliștilor străini și nu numai, din Ucraina în România. În plus, a intermediat găzduirea echipei U19 a celor de la Dinamo Kiev la baza din Berceni a echipei patronată de Gigi Becali, FCSB.

De asemenea, Mircea Lucescu le-a propus șefilor federației de la Kiev să le permită jucătorilor care sunt în vederile selecționerului ucrainean Oleksandr Petrakov, să vină la București, într-un cantonament prelungit, unde să se antreneze și să dispute partide amicale împotriva formațiilor românești, pentru a-și păstra tonusul competițional.

Naționala Ucrainei ar fi trebuit să joace semifinala barajului pentru Cupa Mondială contra Scoției, în deplasare, pe 25 martie. FIFA a amânat întâlnirea pentru luna iunie. Câștigătoarea meciului va întâlni Țara Galilor în partida decisivă pentru calificare.

„Îmi doresc ca jucătorii internaţionali să formeze o echipă”

„Ştiu că mulţi vor spune că este greşit din punct de vedere moral ca unii oameni să lupte într-un război, în timp ce alţii joacă fotbal. Dar fiecare persoană poate lupta într-un mod personal, poate face tot posibilul pentru a-i ajuta sau sprijini pe cei de acasă. Performanţa pe teren îi poate încuraja şi inspira pe mulţi.

Am transmis federaţiei ucrainene gândurile mele. Cred că ar fi o idee bună să avem o echipă comună creată din jucătorii de la Şahtior şi Dinamo care să se antreneze la Bucureşti înaintea meciului din play-off-ul pentru Cupa Mondială, Scoţia – Ucraina din iunie. Îmi doresc ca jucătorii internaţionali să formeze o echipă care să se antreneze şi să joace amicale împotriva cluburilor care nu sunt implicate în competiţiile europene”, a declarat Mircea Lucescu, pentru sursa citată.

Ar vrea ca și campionatul țării vecine să se decidă pe teren

Mircea Lucescu a mai adăugat că și-ar dori ca și campionatul Ucrainei să se termine pe teren, dar este conștient că acest lucru este aproape imposibil. Cu atât mai mult cu cât actualul lider al clasamentului, Sahtior, a pierdut mai mult de 10 jucători străini din lot, aceștia refugiindu-se în România, apoi plecând spre țările de origine.

„Mi-aş dori ca sezonul să se termine pe teren, dar este foarte greu acum. Şahtior a pierdut mai mult de 10 jucători, iar sud-americanii s-au întors la casele lor. În acest moment, nu există loc pentru rivalitate, suntem ca unul. Rămânem împreună şi încercăm să ajutăm cât mai mult posibil. Acesta este singurul meu obiectiv. Am trecut prin ceva asemănător când lucram la Şahtior în 2014”, a mai spus Mircea Lucescu, pentru aceeași sursă.

Planul lui Mircea Lucescu pentru naționala Ucrainei este greu de pus în aplicare. Chiar selecționerul Oleksandr Petrakov a declarat că îi este imposibil să se mai gândească la fotbal în condițiile tragediei declanșată de invazia rusă.

Parteneri
Ce trebuie să porți în buzunar de Sfinții Mihail și Gavriil pentru a avea succes pe toate planurile
Redactia.ro
Ce origini are Cătălin Scărlătescu. Nu s-a ascuns niciodată: „Mi-a arătat în copilărie ce înseamnă...”
Click.ro
Echipa lui Trump vrea să amâne aderarea Ucrainei la NATO pentru cel puțin 20 de ani. Ce primește Kievul în schimb
Digi24
Casa lui Ion Țiriac, MARE cât 10 terenuri de tenis! Imaginile IMPRESIONANTE din interior te vor lăsa mască
Vocea.biz
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Unica.ro
Zodiile care scot din viața lor aceste persoane. Decizii grele, dar vitale
EVZ.ro
Rita Mureșan, dezvăluiri cutremurătoare despre momentul în care a făcut preinfarct. Un bărbat misterios i-a salvat viața: ”Mi-a pus o pastilă sub limba și a plecat”
Spynews
Amendă de 1.000 de lei pentru românii care stau la bloc. Este strict interzis pentru proprietarii de apartamente
Capital.ro
Andra rupe tăcerea despre plecarea de la „Vocea României”, după doar un sezon: „Nu mi-a mai trebuit”. De ce a făcut-o Tudor Chirilă să plângă
Avantaje
S-A AFLAT cu cât se INDEXEAZĂ pensiile în ianuarie. DEZVĂLUIREA șefului Casei de Pensii
Mediaflux
Cele mai recente imagini cu Alina Eriko! Bruneta nu mai are dinți și s-a tuns scurt. Ce le-a transmis celor care o caută | VIDEO
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Urări de Sfinții Mihail și Gavriil 2024. Cele mai frumoase felicitări și imagini cu mesaje de „La mulți ani”, pentru sărbătoriți
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro