01 nov. 2019 | 10:45

Mircea Badea, despre scenariul alegerilor: „Dacă intră Mircea Diaconu în turul doi, e daună totală!”

Alegeri Prezidențiale 2019
Mircea Badea, despre scenariul alegerilor: „Dacă intră Mircea Diaconu în turul doi, e daună totală!”

Mai sunt 9 zile până la primul tur al alegerilor prezidențiale. Campania este în plină desfășurare, iar cei 14 candidați care se vor regăsi pe listele de vot pe 10 noiembrie încă mai au timp să convingă românii să îi voteze. În contextul alegerilor, Mircea Badea spus joi seară, în cadrul emisiunii Sinteza zilei că și-ar dori ca Viorica Dăncilă să intre în turul al doilea al alegerilor prezidențiale de luna aceasta.

 

Ce spune Mircea Badea despre candidații cu șanse reale în turul al doilea al alegerilor prezidențiale

 

„Vreau să vorbesc despre sondajul IMAS. Cred că în mod normal în turul doi ar intra Mircea Diaconu. Dar, cred că va fi ordin de zi pe unitate la PNL să o bage pe Dăncilă în turul doi, astfel încât să fie siguri că intră Dăncilă în turul doi și nu Mircea Diaconu”, a spus Mircea Badea în cadrul emisiunii de la Antena 3.

El crede că Mircea Diaconu ar intra fără emoție în turul al doilea dacă s-ar vota mâine, întrucât cei care îl vor vota pentru turul al doilea sunt mulți.

Ar putea avea șanse Mircea Diaconu în turul doi al alegerilor prezindețiale? Sursa foto: Inquam Photo/Octav Ganea

„Nici cei care o votează pe doamna Dăncilă nu sunt puțini, că sunt pesediștii, e evident că nu sunt puțini. În turul doi pe cine o să voteze pesediștii? Pe Klaus Iohannis nu, deci pe Mircea Diaconu, mare problemă….Oricine intră în turul doi împreună cu Werner (n.red. Klaus Werner Iohannis), altcineva în afara de Dăncilă, e problema pentru Werner. De ce? Pentru că uriașul public PSD va vota cu respectivul sau respectiva”, a mai declarat jurnalistul la emisiunea moderată de Mihai Gâdea.

Mircea Badea mai spune, referitor la ipoteze pe care le are privind cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale că oricine altcineva în afară de Viorica Dăncilă este o problemă și pentru Klaus Iohannis. „Nu cred că își permite să rateze Iohannis asta. Și atunci cred că acest sondaj a fost dat și în acest scop, încât să le justifice acest lucru”, mai transmis Mircea Badea.

Parteneri
Ce spunea Nicu Sârghea, tobosarul Vunk, înainte cu puțin timp să se stingă. Dialogul făcut public este tulburator
Redactia.ro
Un preparat scump în meniurile de azi din întreaga lume, hrana de bază a țăranilor români de acum un veac
Click.ro
Unde fug și cum trăiesc dictatorii în exil. Viața unora dintre cei mai brutali lideri ai lumii după ce au fost înlăturați de la putere
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Final de poveste. Alexia Eram s-a sărutat cu noul iubit în văzul tuturor! L-a dat uitării definitiv pe Mario Fresh definitiv!
Unica.ro
Nativii care varsă lacrimi amare înainte de Crăciun. Îi așteaptă o despărțire dureroasă
EVZ.ro
”Uită-mă, nu mă întorc”. Mario Fresh, mesaj ascuns pentru Alexia Eram! S-a aflat totul despre motivele despărțirii
Spynews
Mașinile care dispar complet de pe șosele. Decizie în Europa. UE va interzice definitiv
Capital.ro
S-a iubit cu Florin Chilian, a dispărut din showbiz, a născut, iar acum e complet schimbată. Imagini rare cu soțul și fetița ei
Avantaje
S-au SCUMPIT BILETELE de TREN. Cât COSTĂ acum o CĂLĂTORIR
Mediaflux
Cum i-a urat Naomi Hedman "La mulți ani" iubitului ei, Andrew Barabancea, de ziua lui de naștere. Imaginea publicată de vedetă / FOTO
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
România și-a aflat adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026! Norocul uriaș pentru naţionala lui Mircea Lucescu
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro