Mai mulţi protestatari au aruncat pe scările de la intrarea în Ministerul Justiției vopsea roșie și cuțite în semn de protest față de valul de infracțiuni violente săvârșite în ultimele luni de condamnații eliberați anticipat în baza legii recursului compensatoriu.
Cei patru protestatari, printre care se numără Sandu Matei şi Cristian Dide, doi dintre veteranii protestelor din Piaţa Victoriei, au atras atenţia într-un mod inedit asupra efectelor pe care le are Legea recursului compensatoriu. Gestul acestora vine după ce un tânăr a fost ucis la Mediaş de un criminal eliberat mai devreme, în baza acestei legi.
O lege faţă de care Tudorel Toader, ministrul Justiției, a luat distanţă, deşi responsabilitatea sa în ceea ce priveşte evoluţia actului normativ, de la proiect până la adoptare, nu este deloc una neînsemnată.
„În semn de protest față de lipsa măsurilor ce ar trebui luate în urma recursului compensatoriu am aruncat o găleată de vopsea și cinci cuțite pe treptele Ministerului. Administrația Națională a Penitenciarelor a atras atenția asupra procentului de recidivă de 70% a celor eliberați din penitenciar, iar Ministerul Justiției nu a luat nici o măsură, se face că nu vede ceea ce se întâmplă”, a declarat Cristian Dide, fondatorul asociației.
După crima de la Mediaş, poliţia a reţinut trei suspecţi acuzaţi că au omorât un tânăr în faţa unui bar. Doi dintre ei au fost eliberaţi în baza recursului compensatoriu, cel de-al treilea fiind, de asemenea, recidivist, potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul din Sibiu. Tânărul în vârstă de 25 de ani a murit în urma hemoragiei, după ce i-au fost secționate artera şi vena femurală, au stabilit medicii legiști.
Din 2017 şi până în prezent, peste 13.000 de deţinuţi au fost eliberaţi din Penitenciarele din România înainte de termen, în baza recursului compensatoriu, a anunțat Sorin Dumitrașcu, liderul sindicatelor din penitenciare, potrivit cifrelor furnizate de Administrația Penitenciarelor. În ciuda înmulţirii infracţiunilor comise de puşcăriaşi eliberaţi în baza acestei legi, parlamentarii PSD continuă să sprijine actul normativ.