Pe lângă cariera pe care o are în dans, Mihai Petre a reușit să se facă remarcat și ca actor în telenovele de la Acasă TV, dar a putut fi urmărit de fani și în juriul concursului ”Dansez pentru tine”, de când publicul l-a reținut ca fiind dansator profesionist. Acum face parte din juriul ”Românii au Talent”, iar telespectatorii îl percep la fel, cu toate că meseria sa este alta.
Mihai Petre a început dansul sportiv de la vârsta de 8 ani, la insistențele mamei sale, iar înainte de dans a făcut karate. O vreme a practicat în paralel cele două discipline, apoi s-a dedicat dansului, lucru care s-a dovedit o bună alegere, căci la 14 ani a devenit campion național la dans sportiv.
Împreună cu soția sa s-au dovedit o pereche bună, ajungând campioni ai României, semifinaliști la Cupa Mondială și finaliști la Cupa Europeană de Dans. Pe lângă cariera pe care o are în dans, vedeta PRO TV a reușit să se facă remarcată și ca actor în telenovelele de la Acasă TV, cum ar fi ”Iubire și Onoare”, ”Aniela” și ”Îngerașii”.
Ani buni a putut fi urmărit și în juriul show-ului ”Dansez pentru tine”, fiind parte a acestui concurs chiar din primul sezon al său, iar acum face parte din juriul emisiunii ”Românii au Talent”. Ceea ce mulți nu știu despre acesta este că, între repetiții și concursuri, a absolvit Facultatea de Științe Politice din București și SNSPA.
„De cele mai multe ori, eu aleg cu sufletul. Am fost un tip orientat către pasiune și cred că pasiunea este motorul care te face să ai succes într-un domeniu sau altul. Deși am terminat Științe Politice și meseria mea este de analist politic, eu aș fi mers către actorie. Este o pasiune mai veche, am avut șansa să lucrez în acest domeniu și mi-aș dori să repet experiența.
Am învățat despre actorie, am lucrat, cred că aș fi făcut și Facultatea de profil dacă nu eram atât de ocupat cu dansul la acel moment. Cred că am răspuns mai devreme, în general comandăm și totul depinde de ceea ce avem chef în acea zi, în acel moment”, a declarat Mihai Petre pentru Libertatea.